Hong Ying – K. Arta iubirii

CarteÎn China anilor treizeci, Julian Bell, nepotul Virginiei Woolf şi răsfăţatul Grupului Bloomsbury, o întâlneşte pe misterioasa scriitoare Lin Cheng, considerată o Katherine Mansfield a Orientului. În timp ce armata japoneză face raiduri sângeroase într-o ţară slăbită de războiul civil, Julian încearcă să pătrundă tainele culturii chineze, sperând ca această experienţă să-i aducă şi cunoaşterea de sine. Lin îl iniţiază în vechea Artă daoistă a iubirii, prin care senzualitatea devine treaptă în evoluţia spirituală. Ciocnirile între civilizaţii, între yin şi yang, între tradiţie şi modernitate creează un câmp de tensiune în care povestea lor de dragoste rezistă tocmai prin fragilitate. Julian simte însă chemarea revoluţiei, visându-se un om de acţiune, pe când Lin contemplă gândul sinuciderii, ca evadare dintr-o căsnicie stearpă şi o lume care nu se poate hotărî între vechi şi nou.

„O poveste clasică despre o iubire interzisă.“ (The Observer)

„Un Amantul doamnei Chatterley chinezesc.“ (The Washington Post)

„Un roman scris cu simplitate rafinată – dur, sincer şi încărcat de emoţie, stilul lui Hong Ying are o graţie aparte.“ (Andrew Motion, Poet Laureate)

„O povestire erotică incendiară, care dezvăluie legături neaşteptate dintre celebrul şi decadentul grup Bloomsbury şi Societatea Luna Nouă, mai puţin cunoscutul său echivalent oriental.“ (Sunday Telegraph)

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *