Gelozia, dar şi alte sentimente negative (invidia, ura) au atras mai puţin atenţia psihologiei academice. Intrarea acestora în câmpul de interes al psihologiei se datorează în special dezvoltării masive a psihoterapiei, care se confruntă în mod curent cu ele. Se ştie că gelozia este partea întunecată a iubirii. Se ştie mai puţin că, în exces, ea este o povară atât pentru cel gelos, cât şi pentru cel asupra căruia se răsfrânge şi că poate distruge relaţia şi sentimentul valorii proprii ale celui care o resimte. Gelozia nu poate fi depăşită fără confruntare, înţelegere şi schimbare. Cartea de faţă se distinge în special prin bogăţia cazurilor de psihoterapie şi consiliere, pe baza cărora se elaborează o detaliată psihologie a geloziei.
Leave a Reply