După surpriza de la Oslo, prin care scriitoarea germană de origine română Hertha Müller obţinea Premiul Nobel, presa din ţară şi din străinătate continuă să comenteze în termeni extrem de elogioşi opera sa.
De la revoluţie încoace numele ţării noastre nu a mai apărut pe prima pagină a marilor ziare ale lumii.
Reuters: “O cronicară a brutalităţii dictaturii a obţinut Premiul Nobel”e titlul agenţiei de ştiri. ‘Scrisul meu s-a referit întotdeauna la felul cum apare o dictatură, cum poate apărea o situaţie atunci când o mână de oameni puternici domină o ţară, iar ţara dispare şi rămâne numai statul’, declara Herthe Muller la conferinţa de presă, imediat după efectuarea anunţului de către comitetul de la Oslo.
CNN: “Scriitoarea germană, a cărei muncă este legată de forţa şi umilinţa vieţii dintr-o dictatură, a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru literatură.”
The Washington Times: “Puţin cunoscuta Herta Mueller, născută în România, care a fost persecutată pentru criticile la adresa regimu
lui comunist, a opţinut Premiul Nobel pentru literatură”.
The New York Times: Nobelul câştigat este văzut ca un omagiu adus celei de-a 20-a aniversări a dărâmării comunismului. Ea a fost persecutată în România, ţara sa de baştină, pentru descrierea critică a vieţii din spatele Cortinei de Fier”.
Kölner StadtAnzeiger: „premiul Nobel nu e doar o distincţie literară. Ci şi una politică, iar cinstirea Hertei Müller s-ar întemeia deopotrivă pe însuşirile estetice şi pe tematica politică a cărţilor ei”.
Times New Roman: Primul interviu dat unui site românesc: “românii au încercat să fure Nobelul de la nemţi. Probabil că următorul pas era să-i schimbe seria de la şasiu şi să-l vândă prin Rusia sau Ucraina, vreunui milionar fără pic de talent literar.”
Conferinţa sa de presă: „În România, lumea nu prea mă place. Poate că există unii cărora le plac cărţile mele, dar eu, ca persoană, nu le sunt foarte simpatică. Cel mai probabil se întâmplă asta pentru că eu continui să spun lucruri despre România care deranjează, dar care trebuie spuse.”
TAZ: „este o excelentă cronicară a vieţii cotidiene într-un regim dictatorial. Literatura germană se dovedeşte a fi mai interesantă decât s-a crezut, că mai obţine un premiu Nobel, după Guenter Grass şi austriaca Elfriede Jellinek.”
: „a izbutit să menţină trează memoria regimurilor dictatoriale răsăritene, punând la bătaie forţă poetică şi vehemenţă narativă”.
Kommersant (Rusia): “acordarea premiului Nobel a fost o decizie politică corectă”.
Rzeczpospolita (Polonia):„de premierea Hertei Müller se pot bucura nu doar feministele, anticomuniştii şi victimele represiunii comuniste, ci şi funcţionarii organizaţiei strămutaţilor şi deportaţilor germani din răsărit”. Ziarul îşi exprimă îngrijorarea faţă de resuscitarea interesului pentru nemţii silezieni.
Die Welt: Autoarea din Banat nu se califică pentru titlul de poet de stat german, dar se plasează într-o extrem de elogioasă serie de talente germane universale. Talente provenite în mare parte – şi nu întâmplător – din marginile răsăritene ale Europei, de la silezianul Gerhart Hauptmann, la praghezii Kafka şi Rilke, de la bucovinenii Paul Celan şi Rose Auslaender, la bulgarul Elias Canetti”.
Frankfurter Allgemeine Zeitung: „n-a amuţit în ultimii 20 de ani”. Un glas care a devenit o constantă a literaturii germane tocmai pentru că n-a vrut să se desprindă de trecutul său, tocmai pentru că n-a renunţat să descrie modul în care represiunea de stat îşi distruge victimele”.
The Times: „Ce-au oare în comun Elfriede Jelinek, Imre Kertesz şi Wislawa Szymborska? Toţi trei au primit premiul Nobel pentru literatură. Dar Marcel Proust, James Joyce şi Graham Greene? Ei nu”. Borges a ratat premiul pentru că a susţinut dictatori de dreapta precum Pinochet. Sartre şi Neruda, sprijinitorii publici ai lui Stalin, l-au obţinut. De această dată însă, autoarea premiată s-a situat de partea cea bună, de partea victimelor regimului Ceauşescu”. Toate cărţile ei ar trebui traduse paid şi în engleză, în speranţa că vor deschide ochii cititorilor din afara spaţiului german asupra unei noi dimensiuni. Ceea ce ar fi un demers la fel de nobil ca şi premiul Nobel”.
Autoarea de limbă germană a depăşit candidaţi celebri, pentru care s-u făcut campanii întregi, precum: Philipp Roth, Thomas Pynchon, Don de Lillo, Amos Oz. Unii dintre ei parcă se eternizează pentru funcţia de “candidat” la Nobel.
Leave a Reply