Premiul Nobel pentru Literatură, 2009
„Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul său concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi“
Cartea apărută recent la Editura Humanitas este o alegorie cu stil despre supravieţuirea într-o lume a perversiunilor, în care până şi vulpea era vânător. Animalele, plantele, bălegarul şi cenuşiul fabricilor, cu abatoare în jur, nu sunt decât o radiografie a societăţii în care omul nu era decât o unealtă socială, în schimbul slujirii nimicului preamărit cu pompă.”Încă de pe atunci vulpea era vânătorul” se poziţionează ca un denunţ literar care despică diavolul născut şi crescut de un sistem totalitar. Ca şi “Animalul inimii” este o carte despre frenezia şi iureşul şoaptelor care în scrierea profund interiorizată devin urlete peste bezna totalitară. Nici Adina, nici Paul, nici Clara nu sunt personaje de poveste. Doar vieţuitoare printre furnici şi muşte, peste balega ce tronează imperial cât statura ochiului stăpânului care străluceşte. „Şi flegma străluceşte,” ne spune autoarea direct şi fără alambicuri stilistice. Herta Müller nu are poveşti în care binele să învingă răul. În cărţile sale, “din aburul fricii, paşii devin verticali”, păduchii de frunze compun onduleul părului prezidenţial, sertarele sunt căptuşite cu urechi, abatoarele răsfiră miros de piele arsă şi totul pare un pasaj din cartea morţii. Nici un licăr de speranţă, pentru că “în spatele capului trec pantofii, în ceafă răsună paşii.” Întreaga carte este o succesiune de metafore ce se ridică la înălţimea Nobelului. Volumul are un şir obsedant de întrebări, fără răspuns. În loc să lămurească, adâncesc depresia. Actorii acestei lumi se impart în două. Dar şi unii şi alţii trebuie să poarte măşti. Herta Müller a fost şi rămâne de partea “capetelor care se leagănă în ritmul cântecului şi se deosebesc de cele care veghează.” Peste alte meridiane, iubitorul de Virginia Woolf poate regăsi o trăire similară, descrierile par dintr-“Un sertar între deschis” al Alexandrei Indrieş, o scriitoare bănăţeancă uitată şi ea prea devreme.
Cui i-a plăcut filmul “Vulpea vânătorul” a lui Stere Gulea să nu îndrăznească să deschidă cartea. Micro universul scriitoarei germane, de la capăt de lume, e alta decât a imposturii cineaste a amatorului regizor care perverteşte frumuseţea şi esenţa cărţii. Mulţi privesc întregul, dar puţini pricep esenţa sa. Cartea este recomandată tinerilor care trebuie să ştie trecutul. Pentru ca nimeni să nu-i mai repete niciodată greşelile.
„Herta Müller face parte din şirul lung al scriitorilor cu o cauză, cu o atitudine în lumea concretă şi reală.“
( Evenimentul zilei)
„Un roman despre coerciţiile dictaturii, despre manipularea prin frică şi, mai ales, despre ce face frica din om. O carte despre atmosfera terifiantă creată de Securitate.“ (Süddeutsche Zeitung)
„O voce literară unică, în acelaşi timp brutal de sinceră şi insuportabil de tristă.“ (The Review of Contemporary Fiction)
De acelaşi autor
Adauga in cosul de cumparaturi.
nu am mai citit o carte mai antiromaneasca…Pentru Herta tot ce pute, e turnator sau/si are nume romanesc e declasat din conditia umana.
groaznica cartea…
„(…) despre supravieţuirea într-o lume a perversiunilor, în care până şi vulpea era vânător.” biata vulpe nu era deloc mai vanator decat insusi vanatorul… cel din urma era mai degraba vulpe, “vulpe” referindu-se aici la felul lui viclean de a fi, daca intelegi ce spun. eu asa am inteles titlul romanului, pentru ca exista un pasaj in care vanatorul ii explica Adinei cum se prind vulpile, mai exact, intinzandu-le capcane, fara a le impusca si m-am gandit ca de-aici reiese clar ca el este mai “vulpe” decat vulpea insasi.
as putea merge mai departe cu interpretarea si sa afirm ca la randul lui vanatorul este vulpe, insa acum in ipostaza de victima prinsa in capcana lumii comuniste. titlul mi s-a parut oarecum confuz. l-am perceput ca oferind o perspectiva dubla: omul care are impresia ca detine controlul, dar care este de fapt cel controlat. se potriveste de altfel in contextul romanului si mi se pare mai plauzibil decat afirmatia din recenzie ca “până şi vulpea era vânător”. parerea mea:)