Suferintele tânărului Werther este un roman epistolar şi, totodată, o capodoperă a acestei specii foarte la modă în secolul al XVIII-lea. Astfel, perspectiva asupra întâmplărilor se conturează exclusiv prin corespondenţa dintre Werther şi Wilhelm. Werther pleacă într-o călătorie, prilej cu care îi povesteşte prietenului său – în scrisori vii şi detaliate ca un jurnal – întâmplările sale. în cele şapte luni de schimb epistolar, din… mai până în decembrie 1771, urmărind de foarte aproape, din intimitatea cuvintelor personajului însuşi, transformarea extremă a sensibilităţii acestuia. Cauza este, fireşte, iubirea pentru tânăra Lotte. Sentimentele care îi covârşesc puterea de a mai trăi şi piedica pe care o află în logodnicul de neînlaturat al Lottei îl conduc pe Werther la strania dorinţă de a-şi curma viaţa. Sinuciderea se produce pe fundalul versurilor lui Ossian. Aşa se încheie cartea lui Goethe.
De acelaşi autor
Opere alese. Scrieri autobiografice III
Buna! am citit si eu cartea si mi-a placut foarte mult. Inainte sa o incep ma gandeam ca va fi o carte buna dar nu una care sa ma uimeasca….dar m-am inselat, m-a surprins in mod placut. Deci v-o recomand…