Societăţile moderne se definesc, în chip esenţial, printr-o nouă configuraţie a sistemelor politice, după cum şi sistemele economice şi culturale pe care se sprijină sunt radical diferite de cele specifice societăţilor premoderne. Instituţiile ce alcătuiesc structurile de ordin politic, întemeiate pe alte principii şi valori, au avut un rol fundamental în organizarea şi funcţionarea internă a societăţilor moderne, precum şi în dezvoltarea unor raporturi regionale de putere care să le ofere poziţionări avantajoase pe arena internaţională. Analiza structurii instituţionale, a regulilor şi a procedurilor ce caracterizează democraţia reprezentativă ca mod nou de guvernare, precum şi analiza factorilor ce condiţionează capacitatea politică a statelor de a susţine procesele de modernizare şi de dezvoltare ale societăţilor, în mediul competitiv al lumii moderne, constituie un capitol important al gândirii politice şi al politologiei.
Pentru a înţelege semnificaţia nouă pe care a dobândit-o politicul în lumea modernă este necesară şi analiza transformărilor majore pe care le-a suferit spaţiul politic, în ansamblul său, transformări ce au dus la instituirea unor noi raporturi între stat şi societate, între stat şi cetăţeni. Sub presiunea unor schimbări sociale de profunzime, sistemul politic şi-a remodelat toate componente sale structurale: cadrul juridic, principiile şi regulile de funcţionare, formele de legitimare şi procedurile de selecţie a conducătorilor, aranjamentele instituţionale şi mecanismele de luare a deciziilor, uriaşa maşinărie administrativă, instituţiile de mediere a intereselor divergente şi de negociere a consensului social, interacţiunile cu societatea civilă, formele de comunicare şi de influenţare a opiniei publice.
De acelaşi autor
Cunoaşterea socială şi universul politic. Studii de sociologie politică
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply