Doar o adiere suavă de melancolie desparte ludica dezlănțuită din Zoon poetikon-ul de acum cîțiva ani de InfraRouge-ul de acum. Dar cît de pus pe joacă rămîne George Asztalos se vede încă de la titlu, pe care, firește, îl scrie !nfraRouge, căci la Asztalos cam toate trebuie să iasă pe dos – și-n orice caz să nu fie cum sunt, indiferent ce-ar fi ele: cuvinte, stări, simple enunțuri ori confesiuni. Un spirit al paradoxului ludic bate peste tot, așa încît toate gravele rezultă frivole și toate „sinceritățile” sunt caricate. Poetul se joacă și cu sine și cu limbajul și cu formulele poetice, dar totdeauna pe linia subțire a unei melancolii (care, desigur, e, la el, melalcoolie) insidioase, avînd grijă ca serioasele să survină incidental și clandestin. Dar avînd, mai ales, grijă să nu lipsească dintr-un performance de vervă și inventivitate. Căci în plină criză de vervă în exces scrie George Asztalos. (Al. Cistelecan)
Partea bună e că George G. Asztalos nu îmbătrâneşte. Dinţii îl ţin la fel de bine, simţul limbii o-ho-ho! Iar vederea pe întuneric e mai poetică decât oricând. Calităţi fireşti la un scriitor inteligent şi în scris, nu numai în familie, cosmopolit şi doldora de umor. Fără să evite tragedia, !nfraRouge montează un spectacol. Lucrurilor li se spune pe nume la modul chirurgical, fără beţii de cuvinte sau angoase de nepriceput. Imaginile năstruşnice gâdilă şi ele emoţia. C-o fi moarte, c-o fi jale, că totul sfârşeşte prost, important e că volumul musteşte de o tandreţe şugubeaţă şi demascatoare cum nu prea e de văzut prin poezia momentului. (Felix Nicolau)
Leave a Reply