Gavin Menzies, autorul bestsellerului 1421, ne prezintă noi dovezi captivante care merg pe firul originilor Renaşterii europene departe în timp, până la explorările chinezeşti din secolul al XV-lea. Strălucirea Renaşterii europene este temelia lumii moderne. Manualele ne relatează că aceasta a apărut ca rezultat al redescoperirii ideilor şi idealurilor Greciei şi Romei antice. Gavin Menzies face o demonstraţie surprinzătoare, şi anume că, în anul 1434, China – pe atunci civilizaţia cea mai avansată din punct de vedere tehnologic din lume – a transmis scânteia care a declanşat fenomenul Renaşterii. Florenţa şi Veneţia începutului de secol XV erau centrele comerţului mondial, atrăgând neguţători din toate colţurile lumii. În urma unor cercetări îndelungate, autorul acestei cărţi susţine că, în 1434, o flotă chinezească formată din ambasadori oficiali ai împăratului Chinei a ajuns în Toscana şi a fost primită în Florenţa de către Papa Eugeniu al IV-lea. Delegaţia i-a dăruit influentului papă dovezi diverse despre ceea ce însemna ştiinţa chinezească: artă, geografie (inclusiv hărţi ale lumii, care, mai târziu, au fost transmise lui Cristofor Columb şi lui Fernando Magellan), astronomie, matematică, tehnica tipăririi, arhitectură, manufactură, tehnică militară şi multe altele. Această vastă comoară de cunoştinţe s-a răspândit în întreaga Europă, dezvoltând legendara inventivitate a Renaşterii, reprezentată şi prin personalităţi ca da Vinci, Copernic sau Galilei. În cartea 1434, Gavin Menzies combină reinterpretarea istoriei cu emoţiile aventurii unei adevărate anchete de investigaţie. El ne conduce la bordul remarcabilei flote chinezeşti în drumul ei din China până la Cairo şi Florenţa şi înapoi, până pe cealaltă parte a globului pământesc. Erudită, având la bază un raţionament sclipitor, 1434 va schimba, fără îndoială, modul în care ne vedem pe noi înşine, dar şi istoria noastră, precum şi lumea în care trăim.
Rowan Gavin Paton Menzies s-a născut în 1937 şi a fost un reputat comandant de submarine. El s-a remarcat ca autor de cărţi prin publicarea controversatei teorii că navele chinezeşti ale amiralului Zheng He au descoperit America în 1421, înaintea lui Cristofor Columb. Anul în care China a descoperit lumea este titlul lucrării apărută la editura House of Gides.
Leave a Reply