„În ultima perioadă a vieţii, pe Paler îl întrista cumplit degradarea din jur”

– Fiind editor, am cunoscut foarte mulţi scriitori. La editura “Cartea Românească”, dar şi la “Albatros”, am fost editorul lui Octavian Paler. L-am cunoscut când încă era redactorul-şef al “României Libere” şi ştiu, din ceea ce spunea el, cam ce ar fi însemnat o zi din viaţa sa. Scria întotdeauna dimineaţă, aşa se obişnuise, se ducea după ora două la redacţie, iar seara, uneori, se ducea la o piesă de teatru sau la un concert. El era şi un mare iubitor de muzică simfonică. Într-o perioadă, asculta muzică de dimineaţa până seara. Octavian Paler a avut, de-a lungul vieţii, pasiuni intense, care au durat perioade limitate. Una dintre aceste pasiuni efemere a fost şahul. Când a părăsit şahul, s-a lăsat complet, n-a mai revenit la această pasiune. Însă muzica l-a cucerit. Chiar şi în ultimii ani mergea la concerte.

– Nu pot spune că a avut o viaţă tumultuoasă. După ce n-a mai fost redactor şef la “România Liberă”, şi-a respectat aceleaşi ritualuri: scria de dimineaţă, de la opt jumate, nouă până la masa de prânz, în jur de unu, două, chiar mai târziu, apoi se odihnea, câteodată relua scrisul, mergea la cinematograf – pentru că era un mare cinefil, dar selectiv, îi plăceau filmele care conţineau nişte idei mai interesante, n-ar fi mers la orice film. Nu-i plăcea să piardă ştirile, urmărea zilnic presa.

– N-a fost un mare călător, nu-şi propunea să călătorească. Voiajele lui au fost absolut întâmplătoare. În ultimii zece ani, a fost de vreo două-trei ori în Statele Unite, o dată în Franţa şi, când era bolnav, în Italia, ca să-şi pună stenturile. Nu iubea deloc călătoriile. Cu toate acestea, după 1989 a circulat mult prin ţară, chemat fiind la diverse lansări de carte. Însă nu-i plăcea să plece de acasă. Era un om care ar fi fost în stare să scrie mult, să iasă puţin la plimbare, să meargă din când în când la un concert şi atât. Viaţa lui n-a fost spectaculoasă. Din punctul de vedere al unor oameni deschişi spre lume, aş putea spune o viaţă chiar plictisitoare. E adevărat că mai mergea în vizită la familia doctorului Boeraş. Nu cunosc altă familie la care să fi mers. Ţinea foarte mult la acest medic, pe care-l aprecia. În rest, rar, foarte rar mergea în vizită, numai dacă insistai. Accepta cu greutate invitaţiile. De multă vreme nu mai făcea concedii. Mergea doar vara pe litoral, două săptămâni. Iubea foarte mult înotul şi marea. Marea a fost una dintre marile lui iubiri.

– Octavian Paler nu era un om care să trăiască în plină lume. Era o fiinţă mai singuratică, un om căruia îi plăcea să citească, să asculte muzică, să se plimbe puţin. De la 74 de ani – când a făcut infarct – doctorii i-au indicat să se plimbe în fiecare zi. Astfel, plimbările lui durau şi câte două ore, într-un perimetru foarte cunoscut, pe aceleaşi străzi. Cum spuneam, era foarte retras. Nu avea mulţi prieteni. Avea, în schimb, foarte mulţi cunoscuţi şi admiratori. În general, prefera să se învârtă între oameni pe care îi cunoaştea foarte bine.

– Nu, în ultimii ani n-a mai mers la Lisa. Înainte mergea cam o dată pe an. De când a suferit acel infarct, în 1999, n-a mai condus. Octavian Paler, care iubea Lisa, nu se mai simţea în largul lui într-un loc unde nu avea comodităţile din Bucureşti. Pur şi simplu nu se mai vedea trăind la ţară. Era un nostalgic, în el zăcea un ţăran, dar nu un ţăran care să se mai poată acomoda cu viaţa rurală. Într-un fel, era un bucureştean izolat.