Gabriela Adameșteanu, față în față cu timișorenii

După ce le-a explicat studenților de la Universitatea de Vest cum a scris romanele „Dimineață pierdută” și „Provizorat”, Gabriela Adameșteanu s-a întâlnit cu publicul timișorean, marți seara, în librăria Cartea de Nisip, la lansarea volumului „Provizorat”. Studenții de la litere au reușit să umple puținul spațiu dintre rafturi, fie atrași de renumele scriitoarei, fie constrânși de vreun profesor. Chiar și așa, prin mulțimea de studenți și-au făcut loc și alți admiratori și oameni de litere din oraș, în total aproape 100 de oameni.

Așa cum șade bine unei lansări importante, de prezentarea romanului s-au ocupat oameni nu mai puțin cunoscuți publicului decât scriitoarea însăși. Timp de o oră, Cornel Ungureanu, Smaranda Vultur, Elena Craşovan şi Radu Pavel Gheo s-au întrecut în laude la adresa Gabrielei Adameșteanu și a romanului „Provizorat”, „unul dintre romanele deceniului”, vorba lui Gheo. La final, a avut și autoarea puțin timp la dispoziție pentru a prezenta romanul din perspectivă proprie și pentru a răspunde întrebărilor din public.

În ciuda prețului destul de piperat al cărții, înghesuiala de la sesiunea de autografe spune multe despre priza scriitoarei la publicul bănățean. Și, ca o informație inedită, Gabriela Adameșteanu a mărturisit să că este legată de Timișoara și datorită traducătoarei Gabriella Koszta, fostă actriță la Teatrul Maghiar de Stat, cea care a tradus în limba maghiară romanul „Dimineață pierdută”. Per ansamblu, o seară plăcută, cu invitați carismatici și public receptiv. Hotărât lucru, așa cum spunea aseară și Radu Pavel Gheo, parafrazându-l pe Roberto Benigni, reținerea în exprimarea aprecierilor e un semn al mediocrității.

Scris de Florin Puscas

3 Responsesto “Gabriela Adameșteanu, față în față cu timișorenii”

  1. Nico spune:

    Studenții de la litere au reușit să umple puținul spațiu dintre rafturi . Cred ca au fost mai bine de 40 de persoane dar numai de la JURNALISM , cei de la litere au fost minoritari.

  2. Florin Puscas spune:

    Aha… sincer, nu i-am intrebat de la ce facultate erau. Si care profesor i-a adus acolo? :))

  3. Oana spune:

    Da, eram de la jurnalism ..si profesoara era prezenta …

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *