Gabriel Liiceanu l-a taxat pe Iliescu. De ce tace în privinţa lui Băsescu? Nu e vorba de acelaşi Rege Mihai?

Alexandru Petria

„Câteva precizări despre logica lui ex-

De Gabriel Liiceanu

 

Selectat după criterii riguros-profesionale, noul contingent de crainice al „Televiziunii Române libere” ne-a vorbit zilele acestea, în repetate rânduri, despre „ex-regele Mihai”. Aşadar, Regele Mihai a fost şi nu mai este rege. Crainicele televiziunii nu făceau decât să exprime, în felul lor de crainice, un adevăr , nu-i aşa?, istoric. În 1947, Regele Mihai a abdicat, de bună voie şi nesilit de nimeni, de la tronul României şi a încetat să fie rege. De bună voie şi nesilit de nimeni, a plecat el din ţară, sătul de a fi rege şi a luat drumul pribegiei. Pur şi simplu el nu a mai vrut să fie rege sau pur şi simplu poporul român, convertit de pe o zi pe alta la democraţia populară, s-a săturat de a avea rege. El este un „ex-„ un „ex-rege”. O logică, desigur, impecabilă. Cum altfel să-i spui unui rege care nu mai este rege altfel decât „ex-rege”?

Straniu începe să fie când logica aceasta nu este dusă până la capăt, adică extinsă la toate personajele care populează scena vieţii noastre publice de astăzi. De ce nu auzim, de pildă, la televiziune ceva de genul: „Dl Ion Iliescu, ex-prim secretar PCR, actualul preşedinte al României” a făcut şi a dres. (Să zicem: „l-a primit pe dl. Adrian Păunescu, ex-poet de curte al lui Ceauşescu”). Sau „Dl Alexandu Bârlădeanu, ex-ministru al lui Gheorgiu Dej şi ex-Erou al Muncii Socialiste, actualul preşedinte al Senatului…” Sau: Dl Dan Marţian, ex-secretar al CC al UTC, actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor…” Sau Ion Văcaru, ex-secretar al Comitetului de partid presă-edituri, actualmente senator…” sau Dl. Vasile Moiş, ex-ofiţer de miliţie, ex-infractor de drept comun, vicepreşedinte al Senatului…” ş.a.m.d. Am afla atunci că, dacă un „ex-rege” ne-a vizitat de Paşti ţara, ex-primi secretari, ex-membri CC, ex-securişti şi ex-comunişti ne vizitează zi de zi viaţa, drapaţi în funcţii de preşedinţi şi vicepreşedinţi de senat, de deputaţi, academicieni, prefecţi, primari ş.a.m.d.

Am afla că trăim în lumea lui „ex” şi că ne trăim „ex-viaţa”: „ex-viaţa” de fiinţe prostite. Ex socialismul bine ascuns după vorbe goale ca privatizare, reforme, legea fondului funciar, etc. Şi aşa stând lucrurile, am afla şi cât de falsă este logica lui „ex-„. Acest prefix nenorocit care minte despre un rege ce nu a încetat niciodată să fie Rege, pentru simplul fapt că a fost forţat să plece, fără consultarea poporului, de către actualii noştri ex-comunişti flancaţi de tancurile ex-Armatei Roşii, ei bine, acest prefix minte şi despre prim-secretarii de partid şi comuniştii noştri care nu au încetat niciodată să fie prim-secretari, secretari de partid şi comunişti.

Nu este adevărat că Regele Mihai este ex-regele României, aşa cum nu este adevărat că preşedintele României, dl Ion Iliescu, este ex-prim secretar. Sau altfel spus: pe cât de puţin este Ion Iliescu „ex-prim secretar”, tot atât de puţin este Regele Mihai „ex-rege”. Fiecare a fost şi este ceea ce a fost şi este dintotdeauna: Regele-rege, dnii Iliescu, Bârlădeanu, Marţian şi ceilalţi-secretari, prim-secretari şi propagandişti de partid. Toţi sunt ce-au fost: unii regi, alţii activişti. Rog „Televiziunea Română Liberă” să ţină cont de aceste precizări şi ori să renunţe la logica lui „ex-„ , ori să o aplice peste tot”.

Gabriel Liiceanu, „Câteva precizări despre logica lui ex-„, „România Liberă”, Anul L, Nr 14674, Serie nouă, nr 640, 29 aprilie 1992, pp 1,2.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *