De Octav Popa
Lampa cu căciulă a lui Florin Lăzărescu este o apariţie oarecum stranie în literatura contemporană, preponderent îndreptată spre a înobila urbanul ca fundal de manifestare a epicului. De această dată, ruralul este trezit la viaţă şi înfăţişat autentic prin ochii infantili şi sinceri ai unui copil crescut sub vatra satului românesc. Lampa cu căciulă, titlul desemnat să vorbească în numele întregului volum, este de fapt povestea vedetă, hit-ul, o istorisire ecranizată la dimensiunile unui scurt-metraj în anul 2006 sub bagheta regizorală a lui Radu Jude. De ce povestea hit? Pentru că “a prins la public”, scurt-metrajul având un succes fulminant, câştigând peste 30 de premii la festivaluri internaţionale.
Florin Lăzărescu are tendinţa să jongleze cu o suită de cuvinte comune, la auzul cărora unii şi-ar putea pune sfios mâinile la urechi, alţii ar putea râde pe înfundate; iar asta pentru că ne-am obişnuit să citim eufemisme şi fraze întortocheate pregătite să camufleze ceea ce ar putea leza gustul nostru rafinat pentru lectură. Autorul nu îşi cenzurează naturaleţea personajelor, fapt ce îl ajută foarte mult să le facă cunoscute cititorului ca atare. Volumul prezintă o succesiune de 10 povestiri, ce împărtăşesc acelaşi unghi de a privi evenimentele, viziunea ingénuă a copilului de odinioară relatată de un om matur care nu îndrăzneşte să o întrerupă şi să o distorsioneze cu inserţii proprii. Prima poveste, cu care se deschide Lampa cu căciulă, este Ursoaica Lili şi Balena Goliat. Povestirea o are în atenţie pe mama, micuţa îndrăgostită până peste urechi de un pădurar cu vorba aparte. Ca orice copil a acelor vremuri, bâlciul era necunoscutul miraculos, iar când iubirea se anunţa să ia parte la el, orice sacrificiu de a-i fi în preajmă merită efortul. Ursoaica Lili şi balena Goliat, personajele eponime ale poveştii, sunt atracţia circului, iar dacă prima se înclina reverenţios în faţa publicului drept cea mai deşteaptă ursoaică din lume cum n-a văzut Parisu, Goliat este un mamifer ţinut sub obscuritatea misterioasă a unui cort, împăiată şi pregătită să uimească prin măruntaiele ei puse la păstrat în borcane. Cârtiţa pe de altă parte, este momentul în care sunt deconspirate ornamentele trupului, pitite atât de bine sub haine până atunci. Într-un joc infantil, băiatul şiret o provoacă tacticos pe Onuţa să-şi arate titirezele şi pe sora acesteia mai mare, Mariana, sfârlezele. Fetele îl prind în şah când îşi revendică şi ele dreptul de a-i vedea băiatului cucul. „Mă dezbrac şi constat cu uimire că n-am bănuit până acum să am un asemena cuc”. „Prostule, vezi să nu le laşi gravide”, îl avertizează sfătos un amic, care îi vrea binele.
Protagnistul din Lumea interlopă a brusturelui este un Pionier de frunte implicat într-o luptă acerbă ce are drept miză râvnita distincţie Roza vânturilor. Băiatul reuşeşte să fie înobilat cu această distincţie, însă fraudulos, comiţând mârşăvia de a compla necesarul de brusture cu hrean uscat.
Amintirile mele din cel de al doilea răzoi mondial se învârt în jurul unui obuz, iar Paişpe ţigări strânge laolaltă paisprezece istorisiri spuse „pe fugă”. Poveste de Crăciun o surprinde pe Nana Lenţa într-o ipostază neaşteptată, de bătrân devenit darnic pe ritmul melodiei Frere Jacques sau a cântecelor lui Dolănescu.
Lampa cu căciulă, povestea desemnată să ofere un nume întregului volum, vorbeşte despre o întâmplare amuzantă şi în acelaşi timp tristă. Tatăl şi fiul pleacă cu rabla de televizor la reparat, în oraş la domiciliul domnului Bichescu, renumit maestru în reparat televizoare. După ce diagnosticul este dat: – Ce ţi-am spus eu că e lampa cu căciulă?! , rabla este vindecată, iar cei doi se întorc acasă. Pe drum tatăl scapă din braţe televizorul, care băgat în priză nu mai dă urme de „suflu”. Desfac sigiliul lui Bichescu :„A sărit căciula de la lampă”, o pun la loc, şi ascultă împreună ultimele acorduri ale imnului difuzat la finalul programului, apoi toţi sunt fericiţi.
Nea Mihai şi tovarăşul Dumnezeu ni-l propune pe Mihai, comunistul model, om de încredere a tovarăşului Ceauşescu în ideile căruia acesta din urmă are încredere să investească banii statului. Aşa se face că Nea Mihai şi amicul său Iliuţă, cel mai frumos crap, devin stăpânii unui iaz pe care îl păzesc împreună până la venirea bunului Dumnezeu: „Îţi mulţumesc că ai avut grijă de peştii mei (…) Clasa muncitoare poate fi mândră de tine”. După ce îi spune acesta Dumnezeu îl ia pe Mihail să se odihnească, lăsând întreaga responsabilitate pe umerii crapului.
Poveştile continuă sub aceeaşi notă umoristică şi gnomică. Titanicul este povestea unei mame beţive care nu îşi pierde speranţa de a-şi revedea pe prispă copilaşul ajuns în puşcărie pentru că o altă meserie decât cea de a pune mâna nu se lipise de el. Maimuţa închide volumul pe tonul unei dispute nepot-bunică, maimuţă-Dumnezeu.
Florin Lăzărescu concepe prin această succesiune de povestiri o literatură care la prima vedere poate părea futilă, lipsită de greutatea scrierilor preţioase, dar care descrie atât de veridic lucruri fireşti, cunoscute, pe care dacă nu le-ar relata el, pânza de păianjăn ar rămâne nedestrămată, iar magia acestor fapte mici condamnate uitării. Ca şi tehnică, autorul nu forţează tensiunea, nu aduce surplusuri şi artificii care să prelungească şi să îngreuneze drumul către deznodământ, ci o lasă să curgă natural, la dimensiunile în care atât ea cât şi lectorul se simt confortabil. Florin Lăzărescu face o incursiune în timp, indentifică în realitate un punct de pornire pe marginea căruia începe să fantazeze cu iscusinţă. Cartea este scrisă sub condeiul simplităţii jurnalistice, poate un defect profesional al tânărului editor, care are acum ocazia să fie valorificată conferind o notă autentică scriiturii din Lampa cu căciulă.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Povestea face parte din volumul „Sase moduri de a-ti aminti un cal” aparut la LiterNet. Acesta se poate descarca gratuit in pdf la http://editura.liternet.ro/carte/37/Florin-Lazarescu/Sase-moduri-de-a-ti-aminti-un-cal-sau-sase-povestiri.html