Autorii şi-au propus să adune într-un singur volum informaţii relevante despre viaţa şi cariera militară a celor care în armata noastră au deţinut cel mai înalt grad, care s-a acordat şi se acordă şi astăzi
numai pentru activitate pe timp de război. Luminile şi umbrele acestor personalităţi politice şi militare care, în perioade diferite, şi-au unit destinul cu cel al instituţiei militare subliniază de fapt cât de
importantă este în istoria naţiunii române instituţia care i-a asigurat perenitatea şi căreia îi dedicăm această carte: Armata Română.
General-locotenent prof. univ. Teodor Frunzeti
„Demnitatea, rangul şi gradul militar de mareşal sunt o realitate a istoriei universale şi naţionale, cu o vechime de aproape un mileniu, cu aspecte comune şi specifice, apărute din necesitatea de a diferenţia oamenii aflaţi în funcţii de răspundere, de a-i aduce în atenţia opiniei publice şi de a-i evidenţia prin însemnele atribuite.” (citat din carte)
„Jurământul meu, ca şi jurământul ostaşilor noştri, ne leagă pe viaţă.
În tot cursul istoriei noastre, Coroana şi Armata au stat alături pentru a câştiga României lucrurile care nu i se pot lua: independenţa, suveranitatea şi demnitatea.
Istoria Mareşalilor României, dintre care doi sunt înaintaşii mei, este istoria celor care au pus fiinţa naţiunii mai presus de sine.”
Regele Mihai
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply