De Marius Ghilezan
Fidel cititor al scriitorilor români care-mi plac, Filip Florian e probabil singurul care mă copleşeşte cel mai mult. Evoluează stilistic de la carte la carte. Nu dezamăgeşte ca alţii, ridicaţi la rang de vedete. Dacă prin „Băiuţeii” ( scrisă împreună cu fratele său Matei)” inocenţa anunţa urcuşul literar printr-un gingaş cor de copilandrii, „Degete mici” consacra subiectul tematic pe partiturile iubitorilor de gen, „Zilele regelui” au produs vibraţii printre melomanii literari, precum o camaretă regală. Nimeni nu credea că după acel Regal de cuvinte poate apărea o filarmonică. În „Toate bufniţele„, sunetele naturii, paşii mărunţi printre amintiri, „parascoveniile” copilului, chipul zdrobit al deţinutului politic, gingăşia unei relaţii bazate pe prietenie compun o simfonie. Cartea musteşte de simboluri şi de fineţuri literare. „Dacă plapuma făcută sul aducea cu o clătită uriaşă şi verde, mama, la mijloc, trebuie să fi arătat ca o dulceaţă de gutui.”
Pornind de la convingerea că cea mai frumoasă însuşire a omului este memoria, Filip Florian reconstruieşte spaţiul timpului ratat sub comunism prin alternanţa a două lungi mărturii: una, veselă şi optimistă, despre copilăria petrecută într-un orăşel de munte în primul deceniu de după Revoluţie; cealaltă, cenuşie şi dramatică, despre destinul unei familii de intelectuali în totalitarism. Dar, nu greşesc dacă spun, e muşcătura hulpavă a memoriei, în acord cu trăirile şi simţămintele noastre, ale celor care am pierdut averi, bunici, privilegii sub şenila sovietică.
„Privită aşa, numai cum hotărăsc eu, istoria mi-e dragă. O văd ca pe un sac fără fund, în care se adună nimicuri, hazard, suferinţe şi fericire, unde decid de unul singur ce intră şi aleg după toane ce iese, unde mă afund când doresc şi îmi studiez rănile şi bucuriile pe îndelete.”
Minunată este descrierea acţiunii de salvare a unui text literar, scrijelit pe o faţă de masă de către bunicul bijutier al lui Emil, personajul matur al cărţii, pe timpul puşcăriei comuniste. Păcat că nu mi-am dat seama cine e autorul mărturisit pe muşama. Adolescentul Luci, amicul său, mai tânăr cu 50 de ani, descoperă în casa acestuia veleităţi ornitologice, pe lângă cele de lector. Bufniţele apar ca fiinţe prietenoase, încărcate de simboluri dramatice dar şi epistolare. Ele mărturisesc în graiul lor ascuns o lume a tenebrelor. Bine e să fii prieten cu un martor dezinteresat, nu? Prezenţa acestor fiinţe în carte lasă loc de interpretări. Fiecare pricepe ce vrea.
„…cobor în văile din jur, mă afund în pădure, în desişuri, şi le întreb pe păsările care ştiu. Ori nu-mi răspund, ori mă duc cu zăhărelul, ori mă liniştesc cu chiote lungi, care nu anunţă nimic rău.”
Adauga in cosul de cumparaturi.
o carte minunata !