Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, ediția a IV-a (FILTM) are loc în perioada 21-23 octombrie 2015. Ediția din acest an a Festivalului este cea mai complexă din istoria sa, proiectul se deschide și înspre publicul tânăr, prin întâlnirile scriitorilor cu elevii de la cele mai importante licee timișorene și prin conferințele dedicate studenților de la Universitatea de Vest din Timișoara. Ca o avanpremieră la FILTM 4, Centrul Ceh va rula la Timişoara cele mai reprezentative adaptări cinematografice ale romanelor lui Milan Kundera
„Fiți alături de scriitorii de primă mărime și veniți să-i vedeți şi să-i ascultați la cel mai important festival de literatură din Vestul României, FILTM, între 21 și 23 octombrie, la Timișoara!” (Robert Șerban, Președintele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara)
|
Și în această toamnă, Timișoara deschide porțile literaturii la cea de a IV-a ediție a festivalului internațional de literatură.
Evenimentul, plănuit să aibă loc în perioada 21-23 octombrie în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, va prilejui iubitorilor de literatură întâlnirea cu nume importante ale literaturii europene de astăzi, scriitori din Ungaria, Germania, Israel, Austria, Ucraina, Bosnia și Hertegovina, Republica Macedonia, Republica Cehă și România.
Pe lista oaspeților din străinătate se află nume precum:
• György Dalos (Ungaria) – reputat istoric, scriitor și jurnalist, unul dintre membrii fondatori ai mişcării anticomuniste din Ungaria, laureat în 2010 cu prestigiosul „Premiu pentru Înţelegere Europeană”, conferit de Târgul de Carte de la Leipzig
• Meir Shalev (Israel) – unul dintre cei mai apreciaţi prozatori israelieni ai momentului și una dintre cele mai credibile voci ale jurnalismului israelian contemporan
• Radka Denemarková (Republica Cehă) – laureată a numeroase premii și o traducătoare de succes (traducătoarea operei Hertei Müller în limba cehă), una dintre personalităţile puternice ale literaturii cehe contemporane
• György Dragomán (Ungaria) – autor tradus cu succes peste tot în lume, unul dintre cei mai premiaţi scriitori est-europeni ai ultimilor ani
• Marjana Gaponenko (Austria, Ucraina) – o apariţie inconfundabilă printre tinerii scriitori de limbă germană, foarte bine primită atât de critici, cât și de publicul cititor
• Lidija Dimkovska (Republica Macedonia) – poetă ale cărei poeme au apărut în traducere în peste 30 de limbi străine și unul dintre cei mai importanți traducători de literatură română în spațiul balcanic
• Adisa Bašić (Bosnia și Herțegovina) – prezenţă remarcabilă în contextul literaturii bosniace de astăzi, cunoscută și în calitate de critic literar și profesor de scriere creativă
Oaspeților din străinătate li se vor alătura, de-a lungul celor 3 zile ale Festivalului, nume importante ale literaturii române contemporane: Andrei Pleșu, Ioana Pârvulescu, Cristian Teodorescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Miruna Vlada, Ion T. Morar sau Petru Ilieșu.
Prin arhitectura programului, ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) este cea mai complexă din istoria proiectului – festivalul se deschide și înspre publicul tânăr, prin întâlnirile scriitorilor cu elevii de la cele mai importante licee din capitala Banatului și prin conferințele dedicate studenților de la Universitatea de Vest din Timişoara.
Ca o avanpremieră la FILTM, Centrul Ceh va rula cele mai reprezentative adaptări cinematografice ale romanelor lui Milan Kundera: Gluma, Nimeni nu va râde şi Eu, zeul îndurerat (18-20 octombrie, ora 18.00, Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timişoara).
Despre FILTM:
Festivalul Internaţional de Literatură de la Timișoara (FILTM), un proiect inițiat în 2012, de Oana Boca, Ioana Gruenwald și Robert Șerban, se numără pe lista proiectelor cu care Timișoara candidează la statulul de „capitală culturală europeană” în 2021.
FILTM își propune să continue, într-o manieră deschisă publicului larg, tradiţia studiilor comparatiste inițiate de Fundația „A Treia Europă”.
Pe lista scriitorilor prezenți la edițiile anterioare ale FILTM se numără nume precum: László Krasznahorkai (Ungaria), Victor Erofeev (Rusia), Slavenka Drakulić (Croația, Suedia), Attila Bartis (Ungaria), Jean Mattern (Franța), Richard Swartz (Suedia), Jan Koneffke (Germania), Philip O Ceallaigh (Irlanda) / Vladimir Arsenijevic (Serbia), Edo Popovic (Croația), Fabio Geda (Italia), Iuri Andruhovici (Ucraina), Dusko Novaković (Serbia), Igor Marojević (Serbia), Dasa Drndić (Croația), Ornela Vorpsi (Albania, Cătălin Dorian Florescu (Elveția), Paul Bailey (Anglia), Noemi Kiss (Ungaria).
Echipa de organizare a Festivalului le include, din 2013, si pe Oana-Maria Dobosi și Raluca Selejan.
Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara.
Susținut de: Consiliul Județean Timiș.
Leave a Reply