„Angloman, miop, curtenitor, timid, înveşmântat în culori sumbre, reticent şi familiar, cosmopolit predicând naţionalismul, investigator solemn al lucrurilor futile, umorist care nu surâde nicicând, dar ne îngheaţă sângele, inventatorul de alţi poeţi şi distrugătorul de sine însuşi, autor de paradoxuri clare ca apa limpede şi la fel ca ea de vertiginos, căci pentru el a simula înseamnă a se cunoaşte pe sine, misterios, dar fără să cultive misterul, misterios ca luna la amiază, fantomă taciturnă a sudului portughez, cine este Fernando Pessoa?“ (Octavio PAZ)
„Cazul acestui scriitor portughez intrigă de mai bine de o jumătate de veac, pe măsură ce au devenit perceptibile dimensiunile halucinante ale proiectului său de viaţă şi de creaţie, ambiţia lui de a se multiplica printr-un soi de familie infinită. Faptul că a scris enorm de mult, în mai multe genuri literare, sub câteva zeci de nume diferite încă nu ar fi fost decât o excepţională performanţă cantitativă. Dar ambiţia de a-şi multiplica propria personalitate într-un proces de permanente transmutări, pare ea însăşi o «fugă» pe care numai limita biologică a putut-o opri. Proiectul său «heterologic» a devenit treptat exemplul unic de ficţiune somatizată care în literatura mondială îi poartă numele.“ (Dinu FLĂMÂND)
Antologia de faţă conţine principalele poeme semnate de Fernando Pessoa el însuşi, dar şi o bună parte din poemele atribuite de el lui Alberto Caeiro, Ricaerdo Reis şi Álvaro de Campos, precum şi texte critice, scrisori şi eseuri prin care membrii acestei vaste familii se comentau unii pe alţii.
Antologie, traducere din portugheză, prefaţă, tabel cronologic şi note de Dinu Flămând
Leave a Reply