Și, mai ales, ne lasă să observăm, parcurgând personalitățile citate, ce au ajuns azi frații masoni.
Un dicționar de mare valoare, o enciclopedie unică, a unei lumi apuse, ce nu va mai putea niciodată reînvia cu adevărat.”
Alexandru Paleologu în Cuvânt înainte
Francmasoneria (sau masoneria), ca instituție, este un ordin inițiatic ai cărei membri sunt înfrățiți prin idealuri comune morale, spirituale și sociale, prin inițierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe una din cărțile sfinte ale marilor religii (Biblia, Coranul, Dao de Jing, Vedele hinduse, Tripitaka budiste, sau alte scrieri considerate sacre) și în majoritatea ramificațiilor, de credința într-o ființă supremă, un Mare Arhitect al Universului. Organizațiile masonice, prezente în majoritatea țărilor, se regăsesc sub forma obediențelor autonome, Mari Loje sau Mari Oriente (grupări de loji), ele însele compuse din loji albastre (zise și ateliere) de câte 7 – 50 de persoane (uneori chiar mai multe). Numărul francmasonilor în lume este de circa patru milioane, majoritatea în Statele Unite și în Europa occidentală.
Francmasoneria desemnează în același timp o disciplină spirituală, precum Alchimia, și instituția tradițională care reunește practicanții acestei discipline, în loji sau confederații de loji, numite Mari Loji.
În România, Francmasoneria este organizată în mai multe obediențe, cea mai veche fiind Marea Lojă Națională Unită din România, apoi Marea Lojă Națională din România, Marele Orient de Rit Scoțian Antic și Acceptat din România, Marea Lojă Regulară a României, Marea Lojă Națională a României și Marele Orient al României, minoritat, precum și alte câteva obediențe mai mici, între care, unele deschise și femeilor (Dreptul Uman din România, Marea Lojă Feminină a României, Marele Ordin Feminin Român). Toate aceste obediențe se recunosc reciproc.
Cea mai mare lojă din România este Marea Lojă Națională din România, recunoscută internațional de alte Mari Loji regulare.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply