Propun un pariu sui-generis celui interesat în parcurgerea paginilor acestei cărţi în care îl asigur că preţul plătit, plus un efort minim de a parcurge, cât de cât atent, cele scrise, va fi răsplătit cel puţin din următoarele puncte de vedere: cunoaşterea mai bună a relaţiilor existente între fenomenele şi evoluţiile importante din economie, cuantificarea intensităţii unor astfel de relaţii, elaborarea de prognoze privind evoluţia unor importanţi indicatori microeconomici sau macroeconomici, simularea de politici economice. Astfel de cunoştinţe pot atrage notorietatea în domeniul analizei şi prognozei economice, iar aplicate pot atrage câştiguri materiale serioase.
Toate acestea întrucât econometria urmăreşte depăşirea abordării problemelor economice într-o manieră descriptivă prin argumente bazate pe ipoteze şi raţiuni nu întotdeauna realiste, depăşire care presupune apelul la rigoarea calculelor bazate pe date numerice, metode şi modele verificate.
Cartea este adresată economiştilor în general, economiştilor cu putere mai mică sau mai mare de decizie, în special, precum şi studenţilor în economie, întrucât nu există învăţământ economic universitar în lume (cu rare excepţii de neinvidiat în ce priveşte prestigiul) care să nu includă printre disciplinele obligatorii şi econometria.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply