De Marius Ghilezan
Cartea lui Eugen Şerbănescu este un fals roman erotic. Cine caută senzaţii tari le pot găsi în partea de sus a cărţii, dragoste cu năbădăi, jurnale amoroase, poziţii sexuale neobişnuite, orgasme, trăiri intense, lecţii de seducţie, dar -paradoxal – cu o tentă de pudoare greu de imaginat la aşa un titlu. În partea de subsol a cărţii putem lectura un jurnal al dedublării noastre istorice, care pare că nu are nimic în comun cu devenirea nimfomanei. Perfid, autorul care a trecut prin multe evenimente importante ale istoriei noastre recente, încearcă să încătuşeze în traumă existenţială a unei biete prostituate de lux însăşi existenţa duplicitară a românilor. Pentru cititorii slabi de îngeri, romanul este o fecundă fertilizare a creierului cu sămânţa adevărului nerostit şi cuibărit în spiritele înalte ale epocii. Simt în scriitura autorului ţinuta morală a scriitorului moralist-moralizant care doreşte o refacere a himenului larg, adânc vandalizat, de patrupedele sistemului bovis-comunist.
Nimeni în ultimii 23 de ani nu a mai scris un eseu într-un roman. Aici avem parte de o noutate în literatura post-revoluţionară.
Eugen Şerbănescu nu vrea să şocheze, armonizează în desuurile galante şi purtările de divă ale „preotesei păcatului şi vestala lui Eros” întreg romantismul românesc ingenuu până la iertare. Poporul român nu e curvă. A fost făcut aşa de un regim de ocupaţie. Cam asta înţeleg, eu, între clitorisul duduii şi trabucul lui Churchill. Un blestem care ne urmăreşte.
Deşi nu s-a bucurat de o promovare pe măsură, cartea lui Serbenescu este mai savuroasă, mai senzaulă, mai apetisantă decât plicticoasa Cele 50 de vicii ale Domnului Grey, mai mult marketizată decât citită.
După-amiază cu o nimfomană pe vîrful muntelui Parîng combină ingenios confesiunea erotică, explozivă şi impudică a unei tinere românce cu comportamentul trupesc, pervers libidonal al poporului român. Plăcerea şi analiza, erosul şi destinul, orgasmul şi alienarea, păcatul şi trufia, toate coabitează – exact ca pe coperta cărţii – pe ciorapul de naylon al succesului efemer, atât de râvnit de multe consoarte, Irinuci şi Măriuci, la sindrofia tranziţiei, femei care nu obişnuiesc să citească decât etichete.
Ca vechi cronicar sportiv am fost şocat de cum curge relatarea partidei de sex de pe un stadion. No face, no name, no number, expresia folosită de nimfomană, zguduie cerebelul parcă mai tare decât un gol în plase.
„No face, no name, no number… a zvâcnit şi el ca uns, direct în mine, am ţipat tare, dar nu s-a auzit, stadionul luase pur şi simplu foc şi eu la fel, săream şi recădeam frenetic, aspirându-l, lacomă, erau ultimele secunde ale meciului, bivolii se aruncau la sacrificiu în calea gigantului, să-l oprească, să-l placheze, să-l omoare, însă el, dibaci, evita ca o felină ce era, şi prinsese o viteză, parcă avea motor de buick între picioare, părea că toţi strămoşii lui, pantere, tigrii şi leoparzii îşi luau revanşa copulând… No face, no name, no number „
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply