De Alexandru Cristian
Memoria are istorie. Istoria are memorie. Faptele din viaţa unui om se succed cu o repezciune delirantă. Când te opreşti din fuga vieţii rememorezi ce ai făcut. Nu îţi poţi aduce aminte tot, dar crâmpeie din amintiri poţi să le lipeşti obţinând un ultim cuvânt înainte de tăcere.
Când aşterni pe hârtie ce ai trăit, citit şi scris îţi ies o sumă de idei. Când aceste idei sunt ultimele importante din viaţa ta îţi iese un testament. Testamenul lui Ernesto Sábato este unic prin profunzimea sa filosofică. Moştenirea gigantică a acestui om se reduce la câteva fraze ce ne pot schimba cursul vieţii. Citiţi ceea ce vă place va fi singurul lucru care vă va ajuta să suportaţi existenţa.
Un temperament trist şi melancolic marele scriitor argentinian a avut gânduri de sinucidere. Un fost fizician, un pictor şi un scriitor de geniu a fost cotropit de ideea inutitilităţii vieţii. Deşi Camus spunea că singura dilemă filosofică este sinuciderea Sábato a ales să trăiască şi să ne lase o moştenirea uriaşă.
Testamentul lui Sábato este realizat într-un epilog de secol sfâşiat între delirurile raţiunii şi cruzimea armelor. Memorii scrise cu esenţă şi savoare, Înainte de tăcere ( Antes del fin) este un eseu filosofic despre viaţă. Viaţa trebuie trăită indiferent de tragedii. Durerea sabatiană a vieţii este legată de absurdul unor întâmplări şi de persistenţa răului în lume. De ce există rău? O întrebare ce a stors minţile filosofilor din toată istoria lumii.
Neliniştile metafizice desprinse din acest eseu sunt de o dimensiune gigantescă. Viaţa este frumoasă dar angoasantă, o idee ce se desprinde din reflecţiile lui Ernesto Sábato. Nu putem sta liniştiţi când semeni de ai noştri sunt chinuiţi în fiecare zi.
O proză care curge ca un râu şi lasă urmă adânci ca apa care sapă în piatră, Înainte de tăcere este un ultim cuvânt al celui mai frământat scriitor argentinian din secolul trecut.
Trebuie să citim şi să reflectăm dacă nu vrem să devenim un angrenaj dintr-o uriaşă maşinărie anonimă.
Ernesto Sábato a trăit un secol, din înţelepciunea sa trebuie să culegem seminţe şi apoi să le sădim într-o grădină a minţii pentru a avea ca rod gânduri despre o viaţă un pic mai bună.
De acelaşi autor
Leave a Reply