Eric Emmanuel Schmitt – Milarepa

1De Alexandru Cristian

În lume totul este poveste. O poveste care este viaţă, care este moarte. Împlinirea unui destin este un fapt unic dorit de voinţă sufletească nu de raţiune. Sufletul conduce lumea spre nemurire. Omul metafizic supravieţuieşte, omul fizic piere.

Destinul lui Milarepa este marcat de dihotomia rău-bine. Acest întreg compune sufletul lui Milarepa, marele yoghin tibetan. Peste nouă veacuri povestea sa este spusă de un tânăr parizian, Simon,  care nu uită transformarea simplului om în marele ascet al Tibetului. Samsara ( transmigraţia sufletului) unchiului lui Milarepa, Svastika este îndeplinită pentru ca lumea să nu uite acest destin unic al ţării înzăpezite. Simon şi Svastika descoperă împreună povestea yoghinului nemuritor.

Ca să devii un înţelept, un adevărat Bodhisattva , un iluminat, trebuie ca trupul să moară, să se frângă sub dorinţele lumeşti şi sufletul să fie liber de închisoarea fragilă  a cărnii. Un yoghin trebuie să ştie că sufletul este marele său ţel. În lume totul  „ poartă pecetea vremelniciei” ne învaţă Milarepa. Socrate, Buddha, Confucius, Lao Zi, niciunul nu  a ştiut să ne explice de ce totul este trecător. Singurul care ne-a dat soluţia şi ne-o dă în continuare este Iisus Hristos.

Eric Emmanuel Schmitt, un scriitor grăbit

Eric-Emmanuel Schmitt a scris o povestre despre trăirea adevărată, despre sufletul unui ascet. Ascetul se deosebeşte de omul de rând prin faptul că poate simţi ploaia în sufletul său pe când omul de rând doar pe pielea sa. Marele Lama Marpa un model de atingere a stării ascetice, ne învaţă  că “ toate făpturile pot deveni Buddha dar ele nuştiu acest lucru şi mor în durere, fără ideal”. Acest regret este învăţătura supremă a filosofiei tibetane, o filosofie însetată după  nemurire precum deşertul după apă.

Milarepa, marele yoghin priveşte şi acum Tibetul după un mileniu. Acesta, măreţ, ne învaţă că cel mai scurt şi sigur drum este acela pe care îl simţi.

 

Order Milarepa Preţ @ RON17,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Cristian Alexandru

Alexandru Cristian s-a născut la data de 23 octombrie 1987 în Brăila. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Bucureşti, masterul de Securitate şi Apărare al Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”. Este doctor în Informații și Securitate Națională al Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”. A publicat volumele de poezii Versuri Ciobite la Editura Semne-Artemis-2011, Pietre și Inimi la Editura Epublisers-2015. A publicat cărți de politică internațională și geopolitică, printre care amintim monografia Între Elefant, Urs şi Dragon- Spre o nouă arhitectură globală, la Editura RAO-2014. Este autor al unor articole științifice în domeniul securității și apărării naționale, istoriei, geopoliticii, istoriei medicinei, relațiilor internaționale. A publicat peste 200 de recenzii literare. A publicat poezii și articole pe blogul personal AlexCristian.ro dar și blogul site-ului ziarului Adevărul.

No Responsesto “Eric Emmanuel Schmitt – Milarepa”

Trackbacks/Pingbacks

  1. ”Variațiuni enigmatice,” o lovitură teatrală în cerebel | ExpresMagazin - […] au citit Milarepa, capodopera scriitorului belgian Eric Emmanuel Schmitt, dar puțini au văzut piesele sale. Aflat […]

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *