De Alexandru Cristian
În lume totul este poveste. O poveste care este viaţă, care este moarte. Împlinirea unui destin este un fapt unic dorit de voinţă sufletească nu de raţiune. Sufletul conduce lumea spre nemurire. Omul metafizic supravieţuieşte, omul fizic piere.
Destinul lui Milarepa este marcat de dihotomia rău-bine. Acest întreg compune sufletul lui Milarepa, marele yoghin tibetan. Peste nouă veacuri povestea sa este spusă de un tânăr parizian, Simon, care nu uită transformarea simplului om în marele ascet al Tibetului. Samsara ( transmigraţia sufletului) unchiului lui Milarepa, Svastika este îndeplinită pentru ca lumea să nu uite acest destin unic al ţării înzăpezite. Simon şi Svastika descoperă împreună povestea yoghinului nemuritor.
Ca să devii un înţelept, un adevărat Bodhisattva , un iluminat, trebuie ca trupul să moară, să se frângă sub dorinţele lumeşti şi sufletul să fie liber de închisoarea fragilă a cărnii. Un yoghin trebuie să ştie că sufletul este marele său ţel. În lume totul „ poartă pecetea vremelniciei” ne învaţă Milarepa. Socrate, Buddha, Confucius, Lao Zi, niciunul nu a ştiut să ne explice de ce totul este trecător. Singurul care ne-a dat soluţia şi ne-o dă în continuare este Iisus Hristos.
Eric-Emmanuel Schmitt a scris o povestre despre trăirea adevărată, despre sufletul unui ascet. Ascetul se deosebeşte de omul de rând prin faptul că poate simţi ploaia în sufletul său pe când omul de rând doar pe pielea sa. Marele Lama Marpa un model de atingere a stării ascetice, ne învaţă că “ toate făpturile pot deveni Buddha dar ele nu ştiu acest lucru şi mor în durere, fără ideal”. Acest regret este învăţătura supremă a filosofiei tibetane, o filosofie însetată după nemurire precum deşertul după apă.
Milarepa, marele yoghin priveşte şi acum Tibetul după un mileniu. Acesta, măreţ, ne învaţă că cel mai scurt şi sigur drum este acela pe care îl simţi.
De acelaşi autor
Domnul Ibrahim şi florile din Coran
Leave a Reply