Mai mult de jumătate dintre romanele sale sunt parte dintr-un ciclu ce poartă numele de Les Rougon-Macquart. Având ca scenă cel de-al doilea imperiu francez, seria urmăreşte influenţa eredităţii asupra violenţei, alcoolismului şi prostituţiei în două ramuri ale unei familii, respectabilii Rougones şi infamaţii Macquarts, timp de cinci generaţii. La Paradisul femeilor, publicat pentru prima dată în 1883, este cel de-al unsprezecelea volum al seriei Les Rougon-Macquart.
Octave Mouret înnebuneşte femeile de dorinţe. Marele său magazin parizian, La Paradisul femeilor, este o adevărată desfătare a simţurilor. Ţesăturile se amestecă între ele, uimitoare, delicate, din fai sau mătase. Octave Mouret vinde, prin tehnici revoluţio-nare, tot ceea ce o femeie poate cumpăra în 1883. Succesul este imens. Dar acest bazar devine o catastrofă pentru cartier, micul comerţ moare, speculaţiile imobiliare se înmulţesc, iar personalul trăieşte o viaţă de infern. Denise pătrunde în acest vulcan, fără resurse, dar tenace. Zola face din tânăra fată şi din puternicul său patron îndrăgostit de ea simbolul modernismului şi al crizelor pe care acesta le generează. Cititorul este introdus într-o baie de mulţime erotică. Citind aceste pagini, nimeni nu va mai putea intra într-un mare magazin fără să resimtă ceea ce Zola surprinde cu geniu: freamătul vieţii.
De acelaşi autor
Leave a Reply