Rolul serviciilor este din ce în ce mai important în ultimele decenii, iar ponderea acestor activităţi este în creştere în ceea ce priveşte aportul lor la PIB-ul fiecărui stat, în general.
Mult timp importanţa activităţilor de servicii nu a fost recunoscută, serviciile fiind neglijate de către economişti şi încadrate, se părea o dată pentru totdeauna, în sfera neproductivă; dar această stare de spirit s-a schimbat profund în cursul ultimelor decenii.
De la statutul de activităţi utile, dar neproductive, serviciilor li se recunoaşte din ce în ce mai mult, în prezent, rolul de «motor» al creşterii economice şi factor de prim rang al dezvoltării durabile.
În ultimele decenii locul, rolul şi importanţa serviciilor şi industriei în economie s-au schimbat, aspect mai evident în ţările dezvoltate şi din ce în ce mai vizibil şi în ţările în curs de dezvoltare; astăzi putem vorbi despre o puternică tendinţă de terţiarizare a economiilor ţărilor dezvoltate. Progresul economic şi social este practic dependent într-o mare măsură de evoluţia serviciilor.
Informaţiile, banii, ideile, mesajele, imaginile, simbolurile se constituie în suportul invizibil al lumii materiale, iar, prin modelarea emotivă şi perceptivă a indivizilor, ele devin şi suportul valorilor culturale şi spirituale ale umanităţii. Astfel, în timp esenţa economiei moderne tinde să dobândească un substrat preponderent imaterial.
Vechea ierarhie a valorilor economice este înlocuită. Nu numai că, de exemplu, serviciile au încetat de a mai fi subordonate sau complementare bunurilor industriale; astăzi este rândul acestora să servească drept suport serviciilor. Astfel, în nomenclatorul de valori supuse tranzacţiilor au intrat educaţia, reputaţia, cultura, arta, visul şi plăcerea. Economicul, cândva prin excelenţă material, discret, impersonal şi durabil, a devenit spectaculos, relaţional şi efemer odată cu migrarea sa spre imaterial.
Astăzi suntem martorii unui adevărat asalt informaţional, în contextul dezvoltării telecomunicaţiilor şi a societăţii bazată pe cunoaştere. Un rol deosebit de important revine, în noile coordonate ale societăţii, serviciilor audiovizuale, dar şi produselor audiovizuale, ca suport material pentru conţinutul informativ – cultural al respectivelor servicii. În categoria serviciilor audiovizuale regăsim cinematografia, radiodifuziunea şi televiziunea. Opiniile publicului şi ale specialiştilor, sunt unanime în a considera televiziunea ca fiind componenta cea mai importantă a audiovizualului contemporan.
Omniprezenţa audiovizualului este un fenomen caracteristic civilizaţiei actuale şi reprezintă una dintre componentele majore ale vieţii economice şi sociale ce polarizează interesul unui număr foarte mare de persoane. Odată cu schimbările în plan economic şi social şi ca o reacţie la aceste schimbări, audiovizualul evoluează continuu sub incidenţa acestora, dinamica sa integrându-se procesului general de dezvoltare. Prin vastul potenţial uman şi material pe care îl antrenează în dezvoltarea sa, precum şi prin efectele benefice asupra indivizilor, audiovizualul acţionează ca un factor stimulator al propagării informaţiilor şi cunoştinţelor şi creşterii calităţii vieţii.
Interesul din ce în ce mai mare, pentru această activitate economică, socială, informaţională, educaţională, culturală şi distractivă este demonstrat şi de bogata literatură de specialitate care abordează tematica specifică acestui fenomen.
În România televiziunea a avut o evoluţie diferită faţă de alte ţări europene; să ne amintim doar perioada regimului comunist când exista o singură televiziune, care avea doar câteva ore de emisie şi acelea pentru propaganda de partid. În această situaţie este de înţeles apetenţa publicului, de astăzi, pentru programele de televiziune
Deşi hulită de unii şi admirată de alţii, televiziunea publică a avut şi are un statut deosebit – conferit de faptul că este menţionată şi în Constituţia ţării – pe piaţa audiovizualului din România, fiind o instituţie de interes naţional, ea asumându-şi un important rol informativ, educativ, cultural şi de divertisment. Dacă în privinţa funcţiilor informative şi de divertisment, televiziunile comerciale îşi asumă roluri semnificative şi adesea de un nivel calitativ derizoriu, în privinţa celorlalte două, misiunea principală revine televiziunii publice. Aici trebuie să avem în vedere un aspect foarte interesant, ce caracterizează piaţa de televiziune, şi anume audienţa TV. În contextul celor spuse anterior trebuie să precizăm faptul că televiziunea publică este datoare să – şi propună obiective de audienţă atât cantitative, cât şi calitative.
Având în vedere aspectele menţionate am gândit elaborarea lucrării în trei părţi, deoarece abordează o problematică complexă, începând cu serviciile audiovizuale şi finalizând cu o serie de propuneri privind îmbunătăţirea performanţelor de audienţă ale televiziunii publice; abordarea noastră se bazează pe principiul “pâlniei”, plecând de la general către particular. Partea întâi “Serviciile audiovizuale şi piaţa audiovizualului din România” cuprinde elemente generale, dar şi unele aspecte conceptuale şi practice. În partea a doua “Televiziunea – componentă principală a pieţei audiovizualului”, ne-am ocupat de problemele ce vizează în mod concret televiziunea şi specificitatea marketingului serviciilor de televiziune. Partea a treia, “Managementul performanţei în domeniul serviciilor publice de televiziune”, cuprinde preponderant aspecte practice, dintre care menţionăm cele două cercetări calitative şi o strategie de marketing.
Leave a Reply