După ce Nora Iuga, traducătoare de peste veac a Hertei Müller, a afirmat într-un ziar elveţian că intelectualitatea românească nu a fost în timpul comunismului atât de colaboraţionistă, cum o descrie în cărţile sale laureata premiului Nobel, fapt pentru care cele două s-au certat definitiv, iată că mai tânărul Cătălin Dorian Florescu, tot scriitor din Timişoara, într-un interviu acordat cotidianului austriac de mare tiraj, Der Standard, contrazice clişeele H.M. despre România.
„Unii oameni au ajuns s-o citească pe Herta Müller ca pe un manual de istorie. Cu toate că pe cărţile ei scrie acelaşi lucru ca şi pe ale mele: roman.”
continuare—–>
Standard: În vechile cărţi de bucate din România se găsesc reţete specifice pentru 32 de etnii. Mai există astăzi această multiculturalitate în România?
Florescu: Numai în Banat trăiesc români, nemţi, unguri, sârbi şi bulgari. În Timişoara, oraşul în care m-am născut, există teatru, ziare şi învăţământ în mai multe limbi. Partidul maghiarilor face parte, de zece ani, din conducerea ţării. Există biserici ortodoxe şi catolice, sinagogi, iar în Est chiar şi moschei. Pe de altă parte, multe sinagogi s-au degradat, la fel ca bisericile-cetăţi ale saşilor transilvăneni, ca şi multe din casele lor. Pentru că s-au mutat în Germania. Dar primarul Sibiului – Capitala Culturală Europeană a anului 2007 – e de origine germană, ales de români. România s-a aflat ca ţară la intersecţia multor culturi şi imperii – habsburgic, otoman, rus –, o insulă latină în marea slavilor. Oamenii au învăţat să supravieţuiască şi să se adapteze. Românul nu se lasă doborât aşa usor, el improvizează, se strecoară, e viclean şi îndrăzneţ. Dar şi umorul a fost important, doar prin umor reuşeai să supravieţuieşti în dictatură.
Standard: Cititorii dvs. află multe despre o lume care acum 20 de ani le era inaccesibilă.
Florescu: România are o cultură bogată, care e mult prea puţin cunoscută. Abia de curând au început să fie traduşi scriitorii români, iar regizorii de film să primească premii importante. În România, găseşti ca întâmplător lucruri care nu sunt întâmplătoare: viaţă modernă şi plină de puls din oraşe – şi la câţiva kilometri distanţă viaţa la ţară, înapoiată şi săracă; dar în acelaşi timp bogată în legende, mituri, cântece populare. Un singur lucru nu e România: ţara sumbră din cărţile Hertei Muller. Unii oameni au ajuns s-o citească pe Herta Müller ca pe un manual de istorie. Cu toate că pe cărţile ei scrie acelaşi lucru ca pe cărţile mele: roman. Deci ficţiune, viziune proprie asupra unui anumit fragment din realitate.
O realitate odioasă, care a terorizat oameni nevinovaţi. Atât români, căt şi germani. Dar să reduci viaţa unor oameni atât de buni doar la asta înseamnă, în realitate, să construieşti un fel de clişeu.
Standard: În romanele dvs., nu doar supravieţuirea joacă un rol major, ci şi capacitatea oamenilor de a iubi. Personajele dvs. nu se dau bătute niciodată – precum în noul roman, „Jacob se hotărăşte să iubească”.
Florescu: În această poveste de familie, care începe în secolul 18 în Lorena şi sfârşeşte în Banatul dominat de comunişti, e vorba de lupta continuă pentru supravieţuire, pentru proprietate. Şi de faptul că civilizaţia se naşte din violenţă. Împărăteasa Maria Tereza avea nevoie de colonişti drept corecţi plătitori de impozite. La chemarea ei, mii de loreni, alsaci, nemţi, italieni, austrieci s-au pus în mişcare pentru a-şi căuta norocul în Est. Dacă reuşeau să scape cu viaţă călătoriei pe Dunăre, construiau în Banat sate cu nume ca Liebling, Triebswetter, Gottlob. Pe vremea aceea, oamenii îşi căutau norocul acolo, şi nu în vest, ca azi. În aceste timpuri pline de războaie, foamete şi nedreptăţi, Jacob, eroul romanului, reuşeşte să-şi păstreze omenia şi puterea de a iubi.
(trad. de Ciprian Marinescu)
preluat de pe Hotnews.
Aici puteti citi „Povestea curajosului domn Florescu”, un reportaj despre Catalin Dorian Florescu.
Leave a Reply