Eminentul fizician Stephen Hawking susţine în noua sa carte „The Grand Design” că celebrul „Big Bang” a fost o consecinţă inevitabilă a legilor fizicii. Împreună cu Leonard Mlodinow, coautorul cărţii, Hawking susţine că o serie nouă de teorii îl fac pe „Creator, redundant”.
„Pentru că există o lege precum cea a gravitaţiei, universul se poate crea pe sine din nimic. Prezenţa acţiunilor spontane demonstrează de ce noi existăm, de ce există ceva decât nimic, de ce există universul,” scrie Hawking.
„Nu este necesar să invoci Dumnezeirea pentru a interpreta o presupoziţie sau să explici mersul Universului”.
Stephen Hawking, în vârstă de 68 de ani, şi-a câştigat prestigiul global odată cu apariţia cărţii „A brief History of time”, care a apărut şi la noi, la editura Humanitas, sub titlul Scurta istorie a lumii. Prin această lucrare reinterpretează originea universului, istoria renumitelor găuri negre şi gravitaţia cuantică.
Din 1974 până în prezent, savantul lucrează cu scopul declarat de a uni două teorii, edificii de boltă a ştiinţei, Teoria relativităţii a lui Albert Einstein cu Teoria fizicii quantice, care acoperă particulele subatomice.
El obişnuia să spună că legile fizicii sunt simple şi de aceea nu e necesat să crezi că Dumnezeu a intervenit în Big Bang. Acum şi-a revizuit afirmaţia, conform relatărilor din presa britanică.
Pages: 1 2
Leave a Reply