Pentru un european orice scriere despre ţara soarelui răsare cuprinde elemente de mister, de un fabulos greu explicabil. Şi, ca orice lucru misterios naşte un interes deosebit. Devine firesc aproape marele număr de lucrări dedicate Japoniei, evoluţiei sale extraordinare de la un, să-i spunem, Ev Mediu la modernitatea cea mai imediată şi explozivă. Bibliografia problemei este consistenţa dar, din păcate, nu în limba română, mai ales în ceea ce priveşte lucrările originale. Tocmai din acest motiv cartea de faţă, Japonia „erei” Meiji. Naşterea unei mari puteri, credem că vine să umple, pe deplin meritat, un gol regretabil.
De ce „era” Meiji? Cu ce s-a deosebit atât de radical „regimul” instaurat după anul 1868 de perioadele precedente? Este meritul acestei cărţi, al autoarelor sale, Lucia Popa şi Simona Drulă, de a depista cu rigoare ştiinţifică acele elemente ce au marcat uluitorul salt al Japoniei spre modernitate dar, mai ales, spre statutul de mare putere. Mai mult, de putere cunoscută ca atare, odată cu primul deceniu al secolului al XX-lea, de ceea ce numim, cu o sintagmă devenită celebră, trufaşă citadelă, adică marile puteri europene. Conştientizarea de către elita conducătoare Meiji a necesităţii alăturării ţării la procesul global de industrializare în condiţiile păstrării cu stricteţe, am spune noi astăzi, a unui tradiţionalism, de multe ori chiar cu accente xenofobe şi rasiste, ce a conferit unicitatea experimentului constituie cheia ce ne permite să înţelegem o evoluţie care i-a uimit pe contemporani. şi nu numai. De la Japonia samurailor, de la Japonia epocii Tokugawa ce părea încremenită într-un proiect departe capabil de progres, la puterea militară ce a uimit lumea întreagă prin victoria uluitoare în bătălia din strâmtoarea Tushima sau cucerirea citadele ruseşti de la Port Arthur, până la alungarea intereselor germane din Asia la sfârşitul primului război mondial, nu a însemnat pentru timpul istoric decât un pas. Acest pas s‑a numit simplu: era Meiji.
Leave a Reply