Marea literatură a încercat să explice omul. Omul este compus din parte materială şi spirituală. Fizicul se degradează dar metafizicul rămâne. Sufletul a fost numit în vechime pneuma, anima sau psyché. Indiferent de numele pe care îl purta sufletul a fascinat mereu. Este partea cea mai profundă şi cea mai activă a omului. În suflet se creează toate sentimentele umane, mintea este doar instrumentul care ni le relevă.
Între jungla amazoniană şi perlele Caraibelor un scriitor a descoperit un suflet cald, pasional, plin de pulsaţie spirituală, Gabriel García Márquez. Între îngheţ, tundră şi stepă europeană un alt creator ne descoperă chinuitul suflet rusesc, Fiodor Mihailovici Dostoievski. Sufletul lui Márquez este cald precum soarele Cartagenei şi misterios precum Marea Caraibelor care ascunde comori. Sufletul latin este unul care simte viaţa, vibraţia sa este sinomină cu unda stelelor care zâmbesc perlelor scufundate în albastrul exotic. Sufletul lui Dostoievski este rece, sumbru, un vânt de toamnă continuu străbate sufletul rusesc. Chinuit de întrebări metafizice, de o pustiitoare conştiinţă, sufletul rusesc rămâne îngheţat în eternitate.
Aceşti doi giganţi ai literaturii au în comun două lucruri. Primul este căutarea sufletului omului. Sondarea în interiorul fiinţei umane este o muncă demnă de un semizeu. Pentru a şti bine un suflet trebuie mai întâi să îţi cunoşti propria mare de sentimente. Adâncul tău este ascuns de teama ancestrală de a şti cu adevărat ce eşti. Márquez în romanele sale ne-e învăţat că sufletul iese la suprafaţă în pofida împotrivirii noastre vechi. Arhetipul eroului marquezian este omul care se luptă cu timpul, având ca soldat sufletul său. Sufletul latin se luptă cu singurătatea. Omul latin, cald şi vital, se luptă să iasă de sub crunta tiranie a istoriei. Un veac de singurătate este lupta omenirii de a nu rămâne un praf stelar pe veşnicie.
Căutarea sufletului la Dostoievski este dureroasă. Paginile sale dor, rândurile sale provoacă răni în conştiinţa noastră. Întrebarea eternă a lui Dostoievski este de ce avem un suflet. Continuarea întebării se află în romanele sale care încearcă să găsească originea sufletului omenesc, în special a celui rus. Fiecare scriitor este puternic influenţat de cultura în care a crescut şi de mediul în care s-a dezvoltat şi a creat. Sufletul la Dostoievski este chinuit de un torţionar, numit conştiinţă şi de un inchizitor numit dorinţa de mântuire. Scriitor religios şi metafizic marele creator rus aduce pentru prima dată în istoria literaturii tema inexistenţei lui Dumnezeu sau a absenţei acestuia. Absenţa sa produce cataclisme metafizice şi poate transforma oamenii în fiare. Inexistenţa în schimb este greu de perceput. Fără Dumnezeu omul nu mai este om, acesta este mesajul giganticei opere dostoievskiene.
Cei doi mari creatori aparţin curentului realist. Dostoievski trăind cu un secol în urmă a creat într-un realism diferit, un realism sumbru uneori crud. Realismul revelator al lui Dostoievski este caracteristica romanelor sale. Din fiecare roman sau povestire omul trebuie să înveţe ceva, Dostoievski scrie pentru oameni. Este fără îndoială unul dintre cei mai buni psihologi din literatură, Nietzsche numindu-l singurul psiholog de la care poate învăţa ceva.
Márquez se luptă în romanele sale cu timpul care parcă a încremenit peste America Latină. Operele sale sunt scrise pentru popoare şi destinul său. La Márquez omul nu este de sine stătător acesta face parte dintr-o comunitate, este un animal social.
Realismul magic la marele columbian este o caracteristică a dorinţei de a prezenta lumea din care provine în altă lumină. Este o continuă zbatere în romanele sale, o pulsaţie plină de revoltă împotriva timpului. La Dostoievski personajele sunt revoltate din cauza condiţiei lor sau pe suflet. La Márquez pe timp şi pe uitare. Este nedrept ca omul care într-o viaţă are atâtea sentimente, cât o planetă întreagă, să moară şi odată cu el toate amintirile sale. Oceanul omenirii ascunde multe comori, perle nedescoperite dar şi multe secrete. Realismul lui Márquez este unul plin de forţă, este un realism revoltat. Realitatea se luptă împotriva unor adevăruri ştiute de la începutul timpului.
Clepsidra timpului este marele duşman al romanelor lui Márquez. Nisipul scurs trebuie să dispară pentru ca timpul să nu mai curgă. Capodoperele sale sunt o luptă cu timpul, Dragostea în vremea holerei este certitudinea că iubirea poate învinge timpul, Un veac de singurătate că timpul poate fi învins doar prin închipuire. La Dostoievski timpul este receptat ca o stare normală a lucrurilor, revolta împotriva timpului este înlocuită de revolta împotriva materialului care opreşte sufletul să urce pe culmi cereşti. Fraţii Karamazov este o tragedie a mântuirii.
Profetismul lui Dostoievski este unul cutremurător. Sfârşitul vechii orânduiri în Rusia are loc pe un fundal de nelinişte socială, de mişcări clandestine cu spirit revoluţionar. În romanele sale un revoluţionar este prezent sub diferite forme. Însuşi Dostoievski a fost un etern revoltat. Profetul Rusiei Vechi este cel care anunţă cufundarea sufletului rusesc în oceanul roşu şi smulgerea din vechi rădăcini a Rusiei.
Márquez este un alt tip de profet. Este un profet în sens invers. Opera sa a adus subcontinentul american în prim planul istoriei. După apariţia romanelor sale dorinţa oamenilor de a cunoaşte acel continent, plin de metişi care vorbesc o limbă occidentală, a fost una intensă. Aducerea acestui continet pe scena istorie este marele merit al său. Profet al unei Americi Latine active în istorie, Márquez a învins timpul şi a realizat în opera sa nemurirea latinităţii metisate.
Mari creatori şi adânci scrutători în sufletul omului, Dostoievski şi Márquez sunt uniţi prin operele lor gigantice şi profunde ca un ocean. Oceanul rus şi cel latin ascunde perla cea mai de preţ a omului, sufletul său.
Dostoievski si Marquez sunt doi dintre scriitorii mei preferati. Fara ei, lumea literaturii (si poate ca si a omenirii), ar arata altfel. Sunt carti care ne (re)definesc pe noi, obligatorii de citit. Multumesc pentru acest articol! 🙂
Un comentariu – esenta! Multumim!
Si eu va multumesc pentru lectura.
Felicitari , frumos articol , cu suflet !
MUltumesc din suflet pentru acest articol.M as bucura sa citesc astfel de articole si sa realizam ca anii trec nu gandirea si sufletul omenesc