O telenovelă socialistă este scrisă la persoana întâi, cu un autenticism aproape sălbatic. Volumul acoperă douăzeci de ani din comunism, de la începutul anilor ’70 până în 1989. Sub pretextul unei ultime scrisori a tatălui către fiu, se reconstituie copilăria şi adolescenţa în România comunistă, din fragmente reale şi imaginate obligate să completeze un puzzle al memoriei pierdute. Pe fondul unei poveşti de familie construite deopotrivă cu umor şi tristeţe, un fiu creşte trecând prin toate fazele tragicomice ale luptei cu un tată, fie el biologic, vitreg, simbolic, ideologic, prezent sau absent.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Am luat in mana cartea aceasta ca intr-o imbratisare, ca si cum reintalneam un amic mai vechi sau faceam cunostinta cu un viitor amic. M-a mirat ca nu ma roade invidia pe cineva care scrie despre o perioada pe care si eu am cunoscut-o, intr-un limbaj care nici mie nu imi este strain, dar pe care eu nu l-am folosit pentru a scrie o carte. Dialogul incepe de cum dau cu ochii de privirea scriitorului, pentru ca fotografia pare a face parte din text sau pare a fi primul text. Nu vrea sa ma epateze prin eruditie, vorbeste despre lucruri despre care le cunosc, recunosc idei si concepte pe care le utilizez si eu in viata de toate zilele si imi place ca nu le impacheteaza cu aroganta, cu mofturi sau cu solo-ul unui inadaptat. Pentru mine este exact asa: nimicurile pe care le utilizeaza in dialogul cu mine au amploarea unor simfonii de semnificatii.