Doreen Virtue – Magia Divină. Cele şapte secrete sacre ale materializării

CarteMagia Divină dezvăluirea Secretelor hermetice străvechi, ale Alchimiei şi Magiei Divine!

Aveţi capacităţi magice naturale, care pot atât să vă ridice viaţa la un cu totul alt nivel, cât şi să‑i vindece şi să‑i ajute pe cei dragi şi pe pacienţii voştri. Primul învăţător al magiei Divine a fost un înţelept egiptean, pe nume Hermes Trismegistul. Învăţăturile sale – denumite „Hermetică” – au fost predate doar pe cale orală, sau prin intermediul scrierilor criptice. În anul 1908, trei elevi în hermetică au consemnat aceste învăţături, publicându‑le într‑o carte cu titlul Kybalionul. Însă şi aşa, această lucrare s‑a dovedit a fi greu de înţeles, din cauza limbajului său arhaic şi derutant.
Acum, în Magia Divină, Doreen Virtue prezintă o versiune a Kybalionului, scrisă într‑un limbaj modern şi uşor de înţeles. Ea face comentarii şi sugestii practice, pe fondul propriei reuşite în aplicarea învăţăturilor hermetice în procesul de vindecare şi de materializare. Cu ajutorul Magiei Divine, puteţi să vă stăpâniţi stările de spirit, să eliberaţi negativitatea, să materializaţi noi aspecte ale abundenţei şi să atrageţi şanse minunate în toate domeniile vieţii personale.

Atâta vreme cât trăim pe planul pământesc, material, materia este reală pentru noi. Ea nu este mai puţin reală, doar pentru că înţelegem adevărul ştiinţific despre atomi, sau învăţăturile Hermetice despre natura mentală a Universului.
Putem controla materia, prin aplicarea forţelor superioare. Este mai bine decât a ne preface că materia nu există. Legile naturale sunt constante şi nu putem scăpa de ele. Cu toate astea, putem învinge aceste legi, prin aplicarea altora, superioare.
În ceea ce‑i priveşte pe oameni, Universul, legile şi fenomenele sale sunt reale. Universul este mereu‑schimbător şi trecător – deci, în sensul Absolutului, el nu este real. Cu toate acestea, trebuie să trăim şi să acţionăm ca şi cum Universul şi materia trecătoare ar fi reale. În lumea materială, Mentalismul, puterea gândurilor noastre reprezintă cea mai importantă forţă naturală.

Doreen Virtue, Ph.D. este o clarvăzătoare cu calităţi deosebite, deţinătoare a diplomelor de Ph.D., M.A. şi B.A. în psihologie de consiliere. Fost director al unui program de recuperare pentru adolescenţii dependenţi de droguri şi alcool, Doreen lucrează acum cu Terapia prin Îngeri, în activităţile de scriitor şi profesor.

Doreen este autoarea best-seller-ului, Copiii Indigo: cum să-i hrănim şi să-i îngrijim, iar printre celelalte titluri ale numeroasele ei cărţi se numără Mesaje de la Îngerii Tăi (volum şi cărţi cu oracole), Vindecarea cu Îngerii (volum şi cărţi cu oracole) şi Calea Lucrătorului întru lumină. A scris douăsprezece cărţi, publicate în jumătate de milion de exemplare în toată lumea.

Din 1989 ţine în întreaga lume prelegeri, seminarii despre spiritualitate şi sănătate mentală si conferinţe. Pentru informaţii despre seminariile şi produsele lui Doreen, sunteţi rugaţi să vizitaţi: www.AngelTherapy.com.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *