Cu ocazia centenarului lui Corneliu Coposu (20 mai 1914 – 11 nov. 1995), reedităm volumul de dialoguri realizate de doamna Doina Alexandru, fost redactor al Radio Europa Liberă.
În timpul acestui interviu, Corneliu Coposu îşi rememorează copilăria, tinereţea, anii războiului, cu momentele cheie din jurul lui 1944, ani petrecuţi în temniţă şi cei în care a condus PNŢ-ul.
„La centenarul naşterii sale şi la aproape două decenii de la plecarea sa dintre noi, mă străfulgeră o simplă şi orbitoare evidenţă: Corneliu Coposu îi reprezintă pe cei sistematic nereprezentaţi în viaţa politică românească: pe cei care au avut părinţi şi bunici închişi la Sighet, la Canal, în Zarca Aiudului, la Poarta Albă şi Râmnicu Sărat, pe intelectualii de elită deveniţi ţinta predilectă a injuriilor, dispreţului şi deriziunii, agresaţi nu numai la figurat, ci chiar fizic; pe absolvenţii universitari, specialişti, inovatori şi olimpici care părăsesc România fiindcă nu au nici un cuvânt de spus. Suntem poate o jumătate din această ţară care nu ne simţim reprezentaţi. Căpşunari, medici, ingineri, computerişti, ţărani, chelneri, infirmieri, scriitori – cu toţii simt că au drumurile blocate în România. Deschisă rămâne doar calea pribegiei.
Un singur om i-ar putea adăposti sub coroana sa de stejar al veacului pe toţi aceşti exponenţi ai României adevărate, uitate, neglijate: Corneliu Coposu. El nu a avut urmaşi biologici, dar el este viu prin toţi cei ce se simt încă reprezentaţi de el, moştenitorii săi spirituali. De la moţii ce vin în fiecare an să se roage la mormântul său, până la copiii din Ţara Silvaniei, care îi studiază biografia şi îi dedică poezii, toţi au înţeles sensul moştenirii sale, exemplaritatea unei vieţi trăite în cinste, integritate şi demnitate a suferinţei.”
Doina Alexandru
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply