Apărut la prestigioasa Editură Larousse, dicţionarul nu se adresează numai specialiştilor şi studenţilor în filosofie, ci tuturor cititorilor. Scopul său este să arate că principalele noţiuni ale filosofiei se regăsesc în problemele concrete pe care omul şi le poate pune în cursul vieţii sale.
O contribuţie de felul acesta prin care să se urmărească atât analiza şi explicarea ştiinţifică a noţiunilor, cât şi facilitarea înţelegerii acestora prin ilustrarea cu exemple clare, astfel încât oricine să-şi facă o idee despre subiectul care îl interesează, ca şi despre problemele corelate.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply