O sută cincizeci de mii la peluze e una dintre cele mai puternice cărţi scrise în perioada postsocialistă. E o carte care, la fel ca şi Tratat de Tanatofobie sau Şoboloniada (de Steliana Grama) va bulversa, cu siguranţă, clasamentele literaturii contemporane. Doar că, spre deosebire de celelalte două cărţi, tragem nădejdea că cei care fac critică literară nu vor strâmba din nas şi o vor citi acum. Iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, suntem siguri că peste ani se va găsi cineva care o va descoperi şi o va aprecia la justa valoare. (Dumitru Crudu)
Diana Iepure e o poetă matură şi completă, textele ei sunt scrise bine şi controlate, iar cartea unitară adună şi formează o lume proprie, ceea ce e foarte important pentru un poet, o lume contradictorie în raport cu titlul cărţii. Un experiment interesant, cu rădăcini adânci în .md, care mă face curios în legătură cu următorul proiect al Dianei Iepure. (Mihail Vakulovski)
Poezii ca nişte scrisorele sau file de jurnal simulat adolescentin. Cele mai bune mostre, şlefuite şi frizate exact cât să nu pară prea aranjate, sunt parcă inspirate de noua sinceritate sau, şi mai bine, de experienţele holistice, intime ale performatismului. Diana Iepure este valoroasă pentru că reuşeşte să scape influenţelor. Uneori, e bine ca poeţii să stea mai mult în casă, să cânte la pian, să vadă cât mai rar alţi poeţi. (Felix Nicolau)
Leave a Reply