Un volum cu peste 100 de poveşti, suficiente încât să ajungă un an întreg, pentru a i le citi copilului aflat la vârsta maximei receptivităţi: 3-6 ani. Albă-ca-Zăpada, Cenuşăreasa, Scufiţa-Roşie, Frumoasa din pădurea adormită, Alibaba şi cei patruzeci de hoţi, Frumoasa şi Bestia, Lampa lui Aladin sunt doar câteva dintre titlurile clasice prezente în acest volum, care au încântat şi vor încânta generaţii de copii.
Cartea Poveşti pentru tot anul contine de asemenea poveşti cu un pronunţat caracter educativ – Oaia cea verde, Buburuza Treipunctisoare, Un tratament miraculos, Comoara de la castel etc., precum şi povşsti voit ironice, cu personaje mai mult sau mai puţin detestabile pentru faptele lor: Magicianul Afina şi şoricelul infumurat, Viclenia greierului Amedeo, Tortuleţul de gheaţă, Cavalerul nespălat s.a.
Remarcabile sunt şi desenele care, în ciuda numărului mare de ilustratori, sunt realizate într-un stil grafic unitar. O carte fermecătoare, pentru cei ce încă se lasa fermecaţi!
Leave a Reply