Dacă Deadline, noua carte a Adinei Rosetti, ar fi fost una de fiţe, merita o lansare în Sufrageria McCann-Erickson, dar… subiectul principal (recenzie aici! ) este despre cum munca într-o multinaţională ucide. Iar McCann e chiar o astfel de instituţie. Ascultând sceneta din final, cam ieftină, despre o demisie ficţională, am avut senzaţia că sunt martor al revenirii criminalului la locul crimei. Colegi de la Elle, angajaţi ai companiei americane, plus Marius Chivu (un critic de excepţie) dar prea gentil cu asistenţa, toţi au ascultat povestea cărţii scrise de o mămică, ce se plictisea acasă, noul copil fiind prea cuminte, conform celor mărturisite de o prietenă a autoarei.
Adina Rosetti pare o femeie naturală, dar lansarea cărţii sub înscrisul „Truth is to hard to tell. It sometimes needs fiction” a fost ca nuca în perete. O carte cu personaje tari, într-o lume de creatori anonimi… Cât de cunoscuţi sunt caligrafii mesajelor publicitare, martori ai evenimentului? Adina Rosetti merita mai mult.
Am fost la lansare si pot spune ca relatarea dumneavoastra este cat se poate de subiectiva. Dupa cum a mentionat si autoarea la eveniment, ironia pornea tocmai din faptul ca s-a incercat realizarea evenimentului „pe terenul lor”-a multinationalistilor. Mie personal mi s-a parut interesant si foarte cosy (deloc fitos). Mai mult, a o caracteriza pe autoare (redactor Elle si Dilemateca)drept casnica ce se plictiseste acasa mi se pare mult prea mult (chiar daca formularea este preluata) pentru o publicatie online care se vrea serioasa.
Mult succes in continuare.