De ce trebuie să iasă scriitorii în stradă şi pe Facebook?

Dan Mircea CIPARIU Am fost la mitingul USL şi în Piaţa Universităţii nu numai din nostalgie pentru anii în care, împreună cu Alexander Baumgarten, Dan Pleşa sau Sorin Gherguţ, am coordonat, până la venirea minerilor, în iunie 1990, revista „Piaţa Universităţii”. Am considerat că democraţia noastră este în pericol atâta vreme cât ţara este condusă prin ordonanţe de guvern, prin politica lui „aşa vor muşchii mei” de preşedinte de stat şi şef de partid. Nu e deloc în regulă ca să nu ai alegeri libere locale şi parlamentare. Şi, mai grav, e ca aceste alegeri să fie falsificate direct sau prin operaţiuni de manipulare şi mistificare ale votului cetăţenilor. Libertatea este pentru scriitor, până la urmă, momentul confruntării sale cu oglinda propriei sale conştiinţe. Alegi între a fi prieten cu Adevărul sau prieten cu cei care pretind că ei sunt adevărul, calea şi viaţa societăţii. Un scriitor lucrează cu ficţiunea, dar şi cu autenticitatea în care trăiesc personajele şi lumea construită de el. Scriitorii care cred în Libertate şi Adevăr, fără să le-o spună sau să le-o ceară cineva, vor ieşi în stradă sau pe bulevardele virtuale pentru a lupta, fiecare cu forţa cuvântului său, pentru Libertate şi Adevăr!

M-am bucurat mult pentru colegii mei de breaslă care au ieşit să demonstreze paşnic în stradă sau pe reţelele de socializare. Pentru că e la fel de important să protestezi atât în stradă, cât şi pe Facebook. Aş crede chiar, dat fiind impactul formidabil prin care o reţea de socializare multiplică instantaneu un mesaj, că protestul pe Facebook este de aceeaşi valoare cu cel exprimat în stradă. Pentru că el asigură suportul psihic şi de încrdere pentru cei ce stau faţă în faţă cu scutierii care mai apără astăzi regimul Băsescu. Acest popor din faţa laptopului sau a PC-ului este atent şi la provocări, şi la manipulări, are inteligenţă şi umor. Poporul român de pe Facebook a ieşit şi el să protesteze şi să îşi dorească tot mai mult o societate a meritocraţiei şi a bunului simţ. Sunt ferm convins că victoria va fi, cu toate zbaterile regimului Băsescu, a poporului nevăzut!

P.S. În timp ce Mircea Cărtătescu şi chiar Gabriel Liiceanu s-au distanţat, mai nuanţat sau mai stângaci, de Traian Băsescu, Administraţia Prezidenţială i-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria A „Literatura“, domnului Gelu Vlaşin, scriitor. Tel Maître, tel Valet!

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

2 Responsesto “De ce trebuie să iasă scriitorii în stradă şi pe Facebook?”

  1. livia spune:

    SCRIITORUL – MEREU… AL PREZENTULUI SAU!

  2. ISSIMA spune:

    Dacă s-ar lua in calcul reţelele de socializare, facebookul, blogurile, weburile, cred că vreo 15 mil. de români s-ar regăsi acolo. Băsescu voia daor 5 milioane.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *