O anumită publicaţie de orientare cotrocenistă se întreba recent “De când a devenit o ruşine să fii băsescian?” Sigur că ne-am fi aşteptat ca autorul să găsească mai puţine scuze celui cu “instinct genial de supravieţuire,” de parcă o nevoie primară din Piramida lui Maslow ar fi principala calitate a unui lider, şi mai multe acuze la adresa intelectualilor dezertori. Unde or fi dezertat că rândurile opozanţilor sunt tot mai rare. Dimpotrivă, din această tabără au fugit în aşa numita independenţă mulţi parlamentari pentru a forma scutul de vreme rea al preşedintelui şi partidul-pisică arătat baronilor din PD-L. De ce tace Traian Radu Ungureanu, unde e Theodor Stolojan cu proiectul său economic, dar Cezar Preda, de ce Institutul de Studii Populare nu trece la gândirea unor strategii de scoatere a ţării din criză, de ce croitorii-finanţişti sau monetariştii-croitori de bugete nu-şi pun mintea la treabă? Unde sunt programatorii binelui anunţat? Aşa de repede s-au lepădat de omul care le-a fost naş, tutore, tătuc?
A trebuit să scoată Marga o scrisoare publică pentru a lămuri opinia publică cine sunt specialiştii lui Boc, cum s-au ascuns ei, oacheşii fără doctorate şi expertiză didactică, în spatele unei catedre de la o anumită facultate din Universitatea Babes–Bolyai. În umbra trâmbiţatei bună-stări era ascuns Nimicul. Şi acum o anumită pudoare îi reţine pe vajnicii intelectuali ai lui Băsescu în a se mai exprima. Câţiva o mai fac. Dar o fac din ce în ce mai rar. Şi atunci pentru a scoate sudălmi la adresa celor care nu se aliniază.Nici vorbă de vreun proiect care să adune energiile naţionale. Să redea încrederea românilor. Să resolve marile probleme.
Nimeni din gaşca lui Băsescu nu are un program economic. Decât unul de demolare. Puţinii vocaliştii care-au mai rămas se poartă ca-n ceata lui Piţigoi şi se conduc după dictonul altui Tătuc, la care, probabil, înaintaşii lor au făcut sluj cu aceiaşi determinare : Cine nu e cu ei, e împotriva lor.
Chiar atât de stearpă în idei să le fie comandita de specialişti? Să fie dezastrul atât de mare de nu mai pot avea nicio reacţie şi lasă ţuţeri ca Hoară şi Alin Popovici să dea piept cu realitatea?
De când, oare, tocul de la geam este de vină că bate curentul prin casă?
Mulţi dintre suporterii lui Băsescu din toamnă refuză evidenţa. Nu găsesc o vină preşedintelui. Nu vor să înţeleagă că o ţară nu se poate conduce precum un vapor. Nici cu vipuşca la picior. Darmite cu ordine de la stăpânire de aliniere într-o direcţie greşită. Astfel de practici ţin de domeniul trecutului. Orice ar face camarila de vasali, vina este tot a venerabilului cu “instinct de supravieţuire.” Şi asta nu pricep votanţii din toamnă ai lui Traian Băsescu. Am auzit voci din rândurile lor care acuză incapacitatea lui Boc de a gestiona problemele ţării. De când, oare, tocul de la geam este de vină că bate curentul prin casă?
Să ne aducem aminte, totuşi, de vorbele lui Octavian Paler, formultate cu mult înaintea numirii profesoraşului de la Cluj în funcţia de prim-ministru: “Boc e bun de papagal. El a reuşit să facă atât de ridicolă obedienţa încât a devenit stânjenitoare. E tipul perfect de supra-valet. Sper să nu apuc vremea să văd asemenea comedie, chiar grotească.”
Intelectualitatea băsesciană tace. Mari amatori de funcţii publice, ca pe timpul lui Xenopol, îşi consumă sinecura: voiaje stipendiate, cărţi scoase pe bani publici, participări la colocvii de împachetat fumul, plimbări cu limuzine, treceri razante prin mulţime, mai mult prin capitalele europene, decât prin colbul drumurilor săteşti. „Fericiţii posesori” se mai luptă doar cu râvna “însetaţilor” pentru că binele, vorba reclamei, o duce rău în România.
Din goana pentru a consuma cât mai plăcut cornul abundenţei uită de misiunea publică a rolurilor pe care le au. Ştiu că vine şi ziua în care se va trage linia. Nimeni nu va da socoteală pentru milioanele cheltuite. Nici nu-şi bat capul cu asta. Doar marea lor suferinţă este sinonimă cu zădărnicia. S-au ghiftuit, alţii au plătit masa, n-au lăsat nimic în urma lor.
“La senectute îşi consumă teribilismul adolescentin reprimat”
“Majoritatea elitei intelectuale, autoproclamate, provine dintr-o cultură moral-nevrotică, dintr-un climat de neîncredere şi suspiciune. S-au turnat pe ei sau pe apropiaţi de-ai lor şi acum aşteaptă delaţiuni sau obedienţe. Aşa se explică reacţiile din mediului intelectual românesc. Coterii şi abdicări de la principii, căderi abrupte în meritocraţie, discursuri care nu admit contrazicerea şi pasiuni pătimaşe, demolatoare, ale celor care nu defulează la fel ca ei, explică în mare complexul psihologic. Faptul că mulţi dintre veleitarii culturii române nu pot ieşi din sindromul de inferioritate, pe care încearcă să îl reprime compulsiv-obsesiv, instituie o stare de nevroză galopantă în societate. Eschiva, automântuirea, narcisismul, pe care le afişează repetat şi agasant, fiind „nevoiaşi ai eului gonflat de umbra marelui tată“, ne fac să credem că la senectute îşi consumă teribilismul adolescentin reprimat. De aici întreaga dispoziţie spre isterie, păruială şi distrugere,” aveam să scriu în capitolul meu „Între declinul unor generaţii şi patologia renunţării”, din volumul coordonat de Sorin Adam Matei şi Mona Momescu, intitulat “Idolii forului”. Cartea nici nu a apărut şi deja s-a pornit cavaleria grea a contestărilor şi s-au pus tunurile pe autori. Asta ca o replică la propunerea de dialog. Biciul, injuria şi napalmul de cuvinte îi arată cât de diferiţi sunt faţă de nevoia de normalitate.
Ce vor face intelectualii băsescieni după căderea regimului? Îşi vor găsi vreo altă obedienţă sau se vor retrage definitiv şi irevocabil? Greu de crezut. Umilinţa, măsura şi gratitudinea le sunt atribute străine. Şi-au creat un univers de monştrii şi cei care nu muşcă precum ei nu au loc în rezervaţie. Dar România viitorului nu mai este a găştilor şi a intifadelor contra bunului-simţ, dictate de bunul-plac. Şi de aici toată disperarea lor.
Marius Ghilezan
Leave a Reply