Lucrarea abordează cea mai mare parte a problematicii cu care se confruntă astăzi societăţile de asigurare din România, având incluse teme de interes, precum solvabilitatea, rezervele tehnice, contabilitatea în asigurări sau managementul societăţilor de asigurare. Tratatul constituie astfel, deopotrivă, o sursă bogată de documentare pentru studenţii care au ales ca domeniu de specializare asigurările şi o sursă de perfecţionare a celor care lucrează deja în asigurări, precum şi un instrument util de lucru pentru managerii societăţilor din acest sector al economiei noastre.
Baza de documentare a tratatului este vastă, cuprinzând cărţi de referinţă ale autorilor români, dar mai ales lucrări din literatura străină de specialitate, facilitând astfel accesul la aspecte privind teoria şi practica asigurărilor din ţări cu tradiţie în acest domeniu.
Faţă de precedenta ediţie, apărută în anul 1999, actuala ediţie a Tratatului de asigurări nu numai că a sporit substanţial, prin introducerea a o serie de teme noi, de actualitate pentru piaţa românească a asigurărilor, dar şi-a modernizat şi actualizat atât conţinutul, cât şi modul de tratare a problematicii analizate.
Elaborarea sa a fost cu atât mai necesară, cu cât numărul lucrărilor de specialitate din acest domeniu este relativ redus, iar piaţa românească se confruntă cu numeroase transformări.
Lucrare ştiinţifică de mare complexitate, ce înglobează atât rezultatele activităţii de cercetare a autorului, cât şi experienţa dobândită în practică, Tratatul de asigurări îmbogăţeşte semnificativ peisajul asigurărilor din România şi creează premisele pentru derularea cu profesionalism a activităţii de asigurare în ţara noastră.
De acelaşi autor
Management financiar în asigurări
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply