Drept international privat. Partea generala. Partea speciala. Normele conflictuale in diferite ramuri si institutii ale dreptului privatreprezinta un complex in materia dreptului international privat ce cuprinde, în Partea generală, analiza principalelor instituţii de generală aplicare ale dreptului internaţional privat, şi anume: elementul de extraneitate; conţinutul, domeniul şi izvoarele dreptului internaţional privat; calificarea; retrimiterea; aplicarea legii străine; ordinea publică şi frauda la lege în dreptul internaţional privat; conflictul de legi în timp şi spaţiu; conflictul mobil de legi; alte feluri de conflicte în dreptul internaţional privat.
Partea specială este dedicată analizei normelor conflictuale în toate ramurile şi instituţiile dreptului privat, respectiv:
– starea şi capacitatea persoanei fizice şi juridice;
– relaţiile de familie;
– bunurile şi fiducia; moştenirea;
– actele juridice în general şi contractele speciale în materie civilă şi comercială;
– faptele juridice; transporturile;
– raporturile de muncă;
– dreptul de proprietate intelectuală.
Tratatul se întemeiază pe prevederile Noului Cod civil şi Noului Cod de procedură civilă, regulamentele Uniunii Europene (inclusiv Regulamentele Roma I, Roma II şi Roma III) şi convenţiile bi și multilaterale la care România este parte, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, practica judiciară şi arbitrală română şi străină, doctrina de specialitate română şi străină, în materie.
Tratatul este destinat studenţilor la nivel de licenţă şi cursanţilor la master şi doctorat, altor teoreticieni ai dreptului (cercetători ştiinţifici etc.), practicienilor dreptului (judecători, avocaţi, notari, consilieri juridici etc.), precum şi oricăror persoane care doresc să studieze dreptul internaţional privat.
Leave a Reply