„Trebuie afirmat din capul locului că autorul este un profesionist; se află, adică, în interiorul câmpului literar, conformându-se dinamicii şi criteriilor dominante de expresie ale acestuia. Altfel spus, e în pas cu vremea, însă deloc mimetic. Vocaţia cumva nativă a experimentului, precum şi o mai puţin obişnuită disponibilitate ludică reprezintă atuurile principale ale acestor proze mereu inventive şi de o remarcabilă ingeniozitate a strategiilor narative. Dacă ar fi să vorbim de unele vagi influenţe, ar fi să amintim pe Borges şi pe Mircea Eliade, în cazul povestirilor cu tentă fantastică. Cum ziceam însă, Dafin Mureşeanu se află, în genere, în adecvare cu poeticile postmodernismului. Dar, dincolo de posibilele infiltraţii modelatoare, rămâne vibrantă plăcerea ambiguu-jucăuşă a povestitorului, căreia i se asociază imaginaţia plastică în configurarea unor extrem de diverse portrete şi ambianţe. Geografia povestirilor în sine dezvăluie o expresivitate coloristică seducătoare, uneori de un naturalism estetizat, alteori de o intensitate sublimat-lirică. Aici se recunoaşte harul evocării şi cel al unui anumit tip de memorie specific povestitorului etern.” ,,,,,,,,,,,,,,Petru Poantă
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply