Nu ştiaţi că odată cu primirea paşaportului de la autorităţile comuniste, lui Norman Manea i se tăiase limba? A recunoscut-o chiar el la ultima ediţie a Conferinţelor TNB, când a povestit despre evadarea lui din „paradisul multilateral oprimat.” Scriitorul stabilit în America, profesor la Bard College, o universitate de elită, a mărturisit numerosului auditoriu din sala mică a Teatrului Naţional din Bucureşti cât de greu i-a fost să supravieţuiească într-o altă limbă, pe care la sosirea pe tărâmul făgăduinţei nu o cunoştea. El îşi luase cu el limba, precum melcul casa. „Limba română nu e cea a călăilor şi a cenzurii, e patria, e casa ta.”
Plecat din vechiul Burdujeni, supravieţuitorul lagărului din Transnistria este astăzi unul dintre cei mai traduşi scriitori români. A povestit cum a descoperit miracolul cuvântului, „rană şi leac,” din primele cărţi de poveşti ale copilăriei. Încă de mic visa să facă parte din lumea vrăjitorilor de vorbe. Din biblioteca bunicilor a descoperit romantismul german, existenţalismul francez şi marea literatură rusă, „excelent tradusă în epocă.” El a deplâns anii naţionalizării, când „s-au etatizat nu numai mijloacele de producţie, ci şi limba. Partidul a luat în stăpânire până şi vorbele.”
Norman Manea, împreună cu Alexandru Cristian, „criticul său nemilos”
Pentru scriitor limba este placenta sa, care reprezintă înrădăcinare şi libertate, deopotrivă. A evadat din „bordelul în flăcări,” cum descria Emil Cioran România, pentru cu nu se mai putea trăi. Totul era închis. A scrie într-o altă limbă e un experiment uluitor. „Dacă râmâneam în România eram un scriitor mare, exilându-mă în Franţa, am devenit un scriitor important.” Nu a spus-o Norman Manea. Ci Eugen Ionescu. Profesorul doar a reamintit celebra expresie a creatorului teatrului absurdului. Astăzi devenit Ionesco, graţie insistenţei soţiei dramaturgului.
Înainte de conferinţă o prietenă m-a întrebat: „Unde te duci duminică aşa de dimineaţă?” I-am răspuns la o conferinţă a lui Norman Manea. Mi-a spus sincer că nu ştie cine e. Şi conduce o multinaţională. „E un candidat la premiul Nobel,” a fost argumentul meu rapid. „Dar e nominalizat?” Am asigurat-o că da. Atunci, e important. Replica m-a făcut să mă amuz şi să-i adresez scriitorului întrebarea dacă îşi menţine afirmaţia făcută, în urmă cu mai mulţi ani în cartea de dialoguri cu Hannes Stein, potrivit căreia, în cazul în care va lua marele premiu de la Oslo, se va prezenta drept candidatul altui stat. Răspunsul celebrului scriitor a fost în stilu-i caracteristic: „am spus-o probabil când eram beat.” El se referea la faptul că prea multe orgolii s-ar stârni în România plină de pasiuni în cazul nominalizării sale.
Revenind la conferinţă, Norman Manea a surprins audienţa prin replicile directe, amuzante, arătând ca un om împăcat cu vitregiile sorţii, ca unul eliberat de vanităţi, dispus să împărtăşească celorlalţi elogiul său adus limbii române.
Rar mai auzim scriitori vorbind atât de frumos de patria care este limba. Fiind chestionat de către unul din sală, unde se simte acasă, a spus că e cea mai grea întrebare. „America e ca un hotel.”
Despre „boierii minţii” a vorbit cu detaşare, recunoscând totuşi, citându-l pe Camus, că scriitorii au „meseria vanităţii.”
La fel ca-n majoritatea operelor sale, a prezentat exilul ca pe o traumă şi un privilegiu. „Şi Abraham a fost în exil.” „Dar dacă Adam şi Eva nu evadau din paradis mai eram noi aici?”
În final, provocat să vorbească despre capcanele modernităţii, cu privire la îndepărtarea lumii de azi de familie, ca „celula de bază a societăţii” (of, domnule Fodoreanu, limba de lemn n.a.), Norman Manea a răspuns filosofic: „nimic nu se termină până nu se termină. Avem avantajul morţii, nu o să vedem totul.”
Astăzi vom avea privilegiul de-al avea oaspete în casa Bookiseala.ro pe domnul Norman Manea. Vom face un interviu pentru o televiziune, în faţa bibliotecii mele, în faţa cărţilor care mi-au entuziasmat copilăria.
Orice întrebare este bine venită.
Leave a Reply