Cristian Vasile – Perfectul acrobat. Leonte Răutu, măştile răului

Punctele nodale ale biografiei politice a lui Leonte Răutu (n. Lev Oigenstein, 1910-1993) au coincis cu momentele cele mai dramatice din istoria comunismului românesc. Răutu a fost exponentul unei tradiţii intolerant-dogmatice care şi-a pus pecetea asupra evoluţiei, ori mai precis spus, involuţiei culturii române, în cele peste patru decenii de dictatură comunistă.
Într-un interviu acordat unui politolog elveţian (unicul de acest gen pe care a acceptat să-l dea), Răutu a declarat: „România comunistă a fost în întregime construită după modelul sovietic.” A uitat să adauge că el a fost arhitectul acestei construcţii diabolice. Prin intensitatea obsesivă a acţiunilor sale devastatoare, Răutu poate fi asemuit lui Andrei Jdanov, şeful absolut al aparatului ideologic sovietic după 1945, un adevărat dictator cultural.
Răutu a fost principalul arhitect al ideologiei de partid şi al unei construcţii diabolice puse în slujba îndoctrinării şi înregimentării – e vorba de Secţia de Propagandă şi Agitaţie, denumită ulterior Direcţia de Propagandă şi Cultură. Având aceste prerogative, a patronat numeroase campanii de linşaj mediatic. În 1949, când rememora atacurile contra lui Arghezi, Leonte Răutu conchidea cu cinismul binecunoscut că intelectualii şi artiştii „care sunt şi astăzi duşmani trebuie bătuţi fără milă. Pe Tudor Arghezi, care nici acum nu s-a schimbat, l-am desfiinţat”. Leonte Răutu şi a sa Direcţie de Propagandă, sub diversele sale înfăţişări şi indiferent de etapele comunismului românesc, s-au ocupat cu combaterea activităţii intelectuale spontane, nedirijate, cu condamnarea formulei „artă pentru artă”, vădind dispreţul pentru libertatea intelectuală, libertate suprimată tocmai în numele unei noi libertăţi promise poporului.

„Vladimir Tismăneanu, pe lângă faptul că a cunoscut din interiorul unei ţări comuniste ce înseamnă comunismul în diferite feluri, de la diferite paliere, a avut apoi experienţa ideală pe care a luat-o în mediul academic american pentru a putea privi acest fenomen, simultan, cu familiaritate şi distanţă. Este, pesemne, cel mai calificat intelectual din lume în clipa de faţă pentru a vorbi despre comunismul românesc.” (Gabriel Liiceanu)