ION CRAIOVAN este licenţiat în drept, licenţiat în filosofie şi doctor în drept al Universităţii din Bucureşti, fiind în prezent Rectorul Onorific al Universităţii „George Bariţiu” din Braşov. A publicat mai multe lucrări, între care: „Itinerar metodic în studiul dreptului” (1992); „Finalităţile dreptului” (1995); „Concepte fundamentale în teoria generală a dreptului” (1996); „Introducere în filosofia dreptului” (1998); „Doctrina juridică” (1999); „Metodologie juridică” (premiul „Mircea Manolescu” – 2005, acordat de către „Asociaţia Juriştilor din România”) ş.a. În calitate de membru al „Asociaţiei de Filosofie a Dreptului şi Filosofie socială” a participat la mai multe reuniuni ştiinţifice internaţionale, unde a prezentat comunicări ştiinţifice: Islanda (1993); Italia (1995); Argentina (1997); S.U.A. (1999); Suedia (2003); China (2004); Spania (2005); Coreea de Sud (2008) ş.a. Realizează studii de drept comparat şi cultură juridică în Anglia şi Canada (2006), India şi Japonia (2007), Australia (2008), Brazilia şi Mexic (2009). Pentru activitatea didactică desfăşurată de-a lungul anilor i s-a conferit, de către Preşedintele Republicii, „Ordinul pentru învăţământ în grad de Cavaler”. De asemenea, i s-a conferit Ordinul de merit şi insigna „Who is Who”. Este un colaborator activ al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române.
Prezenta lucrare explorează vocaţia teoriei generale a dreptului, de a aborda planul atât de dificil, dar necesar, al generalităţii şi integralităţii dreptului, în care acesta este studiat pentru a-i desprinde conceptele fundamentale, principiile, legităţile, ipostazele sale complexe, de a fi condiţie inerentă vieţii sociale, fapt de cultură şi civilizaţie, expresie a gândirii juridice, sistem normativ specific, entitate în lumea valorilor sau fapt contemporan. Autorul îşi asumă o abordare de tip integrator propunând: ca sens al acestei teorii integrative, setul de valori exprimat de conceptul de finalităţi ale dreptului; ca ax director, raţionalitatea juridică înţeleasă ca respect faţă de logicitate, dar şi ca depăşire a acesteia integrând mesajele care „vin” din istoria dreptului, din confruntarea dreptului cu practica, cu problemele globale ale omenirii şi tendinţele viitorului, din atitudinea critică, ca metodologie care conferă nu reţete infailibile, ci propune standarde şi criterii pluridisciplinare apte să potenţeze specificul demersului juridic, având totuşi ca test decisiv modul în care ea dă satisfacţie condiţiei umane a unei societăţi şi a unui timp istoric. Sperăm că în această formă lucrarea să depăşească statutul de simplă reeditare, ea asumându-şi o fizionomie editorială distinctă – să fie în acest fel, mai utilă în primul rând studenţilor, tuturor celor interesaţi de Drept, să suscite gândirea juridică, să intre în competiţie cu alte puncte de vedere, complementare sau rivale, în beneficiul progresului juridic.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply