„Copacul cu Cărți” în parcul Cișmigiu

UnknownBucureștenii sunt așteptați în perioada 1 iulie — 31 august în Parcul Cișmigiu (peluza de la intrarea Victor Eftimiu și intrarea Rigas), unde va avea loc cea de-a doua ediție a evenimentului „Copacul cu Cărți”, organizat de Primăria Municipiului București, prin creart —Centrul de Creație, Artă și Tradiție, în parteneriat cu Asociația pentru Cultură Urbană și Mediu (ACUM).

Conform unui comunicat al Primăriei Capitalei, peste 150 de romane și publicații sunt puse în mod gratuit la dispoziția vizitatorilor între orele 17:00 — 22:00 în timpul săptămânii, iar în weekenduri între orele 10:00 — 22:00 în zona de lectură, relaxare și muzică ambientală.

„Pe lângă lectura în aer liber, programul evenimentului Copacul cu Cărți cuprinde și o serie de ateliere pentru copii (în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 10:00), prin care aceștia vor explora lumea origami și vor păși în universul personajelor de poveste preferate. Adulții sunt invitați la o serie de workshop-uri practice și creative, precum cel de Fashion — ‘Dress for success’ (3 și 9 iulie — ora 18:30), unde vor afla despre cum pot folosi hainele ca pe un instrument al exprimării personalității și atelierul Idei Cusute (2 iulie — ora 18:30). Cei dornici de mișcare sunt așteptați pe 5 iulie și pe 12 iulie în intervalul orar 18:00 — 19:00, la cursuri de auto-apărare Krav Maga — sistem de luptă derivat din metoda militară folosită de forțele speciale israeliene sau cele de Tai Chi. Iubitorii de teatru sunt invitați pe 10 și 11 iulie la Festivalul de Teatru Dell’ Arte ce va avea loc de la orele 20:00”, se mai menționează în comunicatul citat.

Din parcul Cișmigiu nu lipsește nici muzica, serile de weekend (începând cu ora 19:00) sunt dedicate sesiunilor Live de DJ și saxofon cu ArtHitEctronic & Friends, show-urilor de improvizație și concertelor de pian cu Flavian Chitic și Denișa Bozoancă, mai precizează primăria.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

One Responseto “„Copacul cu Cărți” în parcul Cișmigiu”

  1. Andrei Michailov spune:

    Ce nu precizeaza Creart/Primaria este distrugerea in totalitate a acestui spatiu verde/peluza. A trecut o luna si deja nu mai exista iarba. De fapt, nu mai exista iarba de cand tot Creart, ma rog, Primaria, pentru ca stim cu totii cine conduce Creart, a organizat, ironic, Natura Fest. Au avut chiar tupeul sa puna doua petice de iarba artificiala in jurul semnului care marca intrarea in… natura moarta.
    Pe langa toate acestea, Primaria a autorizat ca aproape seara de seara sa se organizeze concerte, spre disperarea noastra, a celor care locuim in zona rezidentiala Cismigiu, respectiv la cativa metri de acest spatiu cotropit de Creart. Nu mai stim ce este aceea odihna de mai bine de o luna si mai avem inca o luna de chin. Pentru o mana de oameni care se aduna la aceste manifestari, trebuie sa fie chinuita toata zona rezidentiala Cismigiu. In niciun parc din Europa aflat in zona rezidentiala nu este permis asa ceva. Politia a fost sesizata de nenumarate ori, ne intelege perect, dar nu poate interveni pentru ca Primaria a autorizat asa ceva. De fapt, Primaria a organizat asa ceva. Sustind ca anul trecut a fost un mare succes, ceea ce este o minciuna penibila. Toata lumea stie ce s-a intamplat si anul trecut, doar ca nu a tinut 2 luni, cu concerte seara de seara. Nu doresc nimanui sa se mute langa Cismigiu. Ca sa nu mai spun ca cineva de la Creart a avut tupeul sa ne spuna sa ne mutam daca nu ne convine. „Sunt zone mai linistite in Bucuresti”. Cat tupeu!!! Cismigiul era o zona linistita pana sa apara ei.
    Cu acelasi tupeu, Creart a amenintat un politist comunitar care a fost sesizat de catre locuitorii din zona Lahovari, unde se afla sediul Creart, pentru ca la miezul noptii Creart organiza concert heavy-metal. Citez: „noi suntem ai Primariei. Vrei sa-ti pierzi locul de munca?”

    I rest my case!
    RUSINE CREART SI PRIMARIEI!!!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *