Constantin Chiriţă – Cireşarii. Vol 5

Aventurile Cireşarilor se încheie pe malul Mării Negre, prin căutarea unei cetăţi fantomatice scufundate în adânc. Tinerii eroi îşi probează din nou curajul, inventivitatea şi capacitatea de a raţiona. Provocarea este mai fascinantă ca oricând, pentru că existenţa unor „turnuri” sau „coloane” neştiute de arheologi, care se arată doar în furtună, poate fi iluzorie. In timp ce le caută, Cireşarii găsesc cheia unui alt mister la fel de bine păstrat vreme de secole!

Este volumul cel mai încărcat de nostalgie pentru că, din taină în taină şi din vacanţă în vacanţă, Cireşarii s-au maturizat şi trebuie să se despartă, pornind în viaţa de adulţi. Întâlnirile şi iubirile lor adolescentine converg acum spre o ultimă întâlnire la finalul căreia îşi urează, pentru tot ce va urma, drum bun.

De acelaşi autor

Cireşarii. Vol 1

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *