Lucrarea se bazează pe o bibliografie amplă din literatura de specialitate românească şi din străinătate, studiată de autor. În final, lucrarea prezintă unele aplicaţii de natură să ajute pe cei interesaţi în înţelegerea problematicii abordate.
Aduc mulţumiri colegilor cu care am publicat împreună alte lucrări, menţionate în bibliografie, lucrări din care am preluat unele aspecte, pe care le-am inserat în prezenta lucrare.
Lucrarea se adresează tuturor specialiştilor în domeniu, managerilor, studenţilor învăţământului universitar de stat şi privat, de lungă şi de scurtă durată, care studiază statistica.
De acelaşi autor
România 2010. Starea economică sub impactul crizei
Leave a Reply