Conferințele practice pentru tineri Bookland Evolution – pentru cei care vor schimba lumea

Conferintele_practice_pentru_tineri_Bookland_Evolution_1Când ești tânăr îți imaginezi că poți schimba lumea și că toate ușile îți sunt deschise. În realitate afli fie că nu ți se potrivește jobul descris de părinții tăi ca fiind ideal, fie că nu ai (încă) abilitățile necesare pentru a profesa. Vrei câteva indicii pentru  o viață cel puțin decentă? Atunci vino și află care sunt pârghiile către succes de la personalități, ale căror nume au ecou în România, în cadrul celei de-a doua ediții a Conferințelor practice pentru tineri BookLand Evolution!

 

Marele obstacol în calea propriului succes ți-l poți pune doar tu, acceptând să știi doar ceea ce ți se oferă. Tocmai de aceea noi ne dorim să-ți facilităm un dialog real cu oameni de succes din România – care au început ca tine, dar care în timp au reușit să evolueze în așa fel încât să facă performanță.

 

Nelson Mandela spunea că „educatia este cea mai puternică armă pe care o puteți folosi pentru a schimba lumea”. Sub acest motto BookLand Evolution îți prezintă cele mai importante valori care să te ajute să schimbi lumea: educația, experiența, etica și excelența.

 

Pentru că anul trecut Conferințele s-a bucurat de un real succes – entuziasmul a 20,000 tineri motivându-ne să continuăm a-i sprijini pentru a-și dezvoltă viitorul – organizăm cea de-a doua ediție a Conferințelor practice pentru tineri BookLand Evolution, care se desfășoară în 23 de orașe pe parcursul a 120 zile!

 

Conferințele practice pentru tineri BookLand Evolution încep pe 9 martie ora 18:00 la Academia de Studii Economice din București, unde tinerii sunt invitați să participe GRATUIT de luni până vineri, în intervalul orar 18:00-21:00. Liceenii și studenții vor fi grupați pe serii și se vor organiza conferințe separate pentru fiecare. În fiecare seară vor fi prezenți min 6 speakeri, iar printre sutele de personalități pe care tinerii le pot întâlni anul acesta se numără: Camelia Sucu, Florin Grozea, Lucian Mândruță, Iulian Comanescu, Luana Ibacka, Mihaela Tatu, Mirela Bucovicean, Vintilă Mihăilescu și mulți alți invitați-surpriză.

 

Succesul unei cariere nu înseamnă ani de experiență, ci ce anume ai învățat în acei ani. Timpul devine relativ când informația este prețioasă. Astfel că informațiile culese de-a lungul unei cariere de cei 800 speakeri implicați în proiect vor fi puse transparent la îndemâna liceenilor și studenților.

 

După conferințele din București, BookLand Evolution va continua în Ploiești, Brașov, Sibiu, Alba Iulia, Târgu Mureș, Cluj, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Arad și Timișoara. Apoi, după pauza binemeritatei vacanțe de vară (când au loc Taberele Coolturale), reîncepe în forță: București, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Buzău, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Focșani, Bacău, Iași.

 

Cum teoria te informează și practica îți demonstrează, BookLand Evolution îți pune la dispoziție site-ul inPractica.ro, o platformă unde poți găsi oportunități de practică, internship, traineeship,  part time jobs și voluntariat, prin intermediul cărora îți poți perfecționa abilitățile, poți dobândi cunoștințe practice, având astfel șansa de a-ți defini obiectivele viitoarei cariere. În plus, ai oportunitatea de a interacționa cu o serie de companii care te pot forma în vederea angajării. Astfel, poți găsi mai repede cheile către „ușile” relevante în cariera ta, pentru că noi credem în tine și în forța ta de a schimba.

 

Mai multe detalii pe http://book-land.ro/conferințe.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *