Revista de cultură „Tribuna”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Cluj, organizează prima ediţie a Concursului naţional de literatură „Ioan Slavici”. Concursul conţine două secţiuni: 1. roman; 2. proză scurtă.
Pot participa autori de toate vârstele, cu sau fără volume personale publicate, cu condiţia ca textele trimise pentru concurs să fie inedite. În cazul romanului, se va trimite un fragment de maximum 20 de pagini; pentru proza scurtă, numărul textelor rămâne la latitudinea autorului, cu condiţia ca acestea să nu însumeze mai mult de 20 de pagini. Nu se acceptă texte scrise de mână.
Se aplică sistemul de semnătură cu motto: autorul alege un motto cu care va semna textele; într-un plic închis, inclus în plicul cu texte, semnat cu acelaşi motto, vor fi scrise datele personale ale autorului: nume, adresă, telefon, mail, volume publicate (dacă e cazul) etc.
Juriul va fi format din personalităţi ale vieţii literare clujene – critici şi prozatori. Premiile constă în publicarea textelor în revista „Tribuna”. Festivitatea de premiere şi manifestările adiacente concursului se vor desfăşura în perioada 14-15 decembrie 2013 la Cluj-Napoca.
Lucrările pot fi trimise până la data de 30 noiembrie 2013 (data poştei) pe adresa: Revista „Tribuna”, str. Universităţii nr. 1, Cluj-Napoca, jud. Cluj, cu menţiunea „Pentru Concursul Ioan Slavici”.
Informaţii suplimentare la tel. 0749153967.
Leave a Reply