Premiul Nobel pentru Literatură, 2003
De Alexandru Cristian
Premiul Nobel pentru literatură i se acordă lui J.M. Coetzee, care înfăţişează într-o multitudine de feluri surprinzătoarea implicare a outsiderului.“
Eternul duel tată-fiu este prezent în opera marilor scriitori ai lumii. Pe scena istoriei acest duel poate fi comparat cu lupta pentru supremaţie dintre o civilizaţie mai tânără şi una mai veche. Lupta pentru recunoaştere este parte componentă a fiinţei umane.
Un scriitor de renume îşi pierde fiul, durerea sa este imensă. Bolnav şi ros de remuşcări se întoarce în oraşul crimei, Petersburg. Maestrul din Petersburg ( The Master of Petersburg ) a lui John Maxwell Coetzee este un roman despre relaţia tată fiu. Moartea fiului marelui scriitor este învăluită în mister. Neputinţa acestui mare scriitor se transformă într-o ură împotriva tuturor care trăiesc. Nu poate înţelege de ce tocmai fiul său a murit. De ce moartea l-a ales? Această frământare este prezentă pe tot parcursul acestui roman.
Măcinat de epilepsie, pe care o numeşte boala prăbuşirii , marele scriitor trăieşte cu o mare vinovăţie. Este el autorul moral al dispariţiei fiului său? Răspunsurile din roman sunt pline de mirare. Fiul său era membru al unei organizaţii clandestine revoluţionare, Răzbunarea Poporului, una dintre sutele organizaţii de acest fel din Rusia veacului al-XIX-lea. Dragostea este o confirmare a morţii. Impulsul erotic este o certitudine că nu vom mai exista: Un trup apt de noi experienţe, o conştiinţă care ştie că vine moartea.
Tema centrală a romanului este eternul duel dintre tată şi fiu. Fiul îşi omoară tatăl imaginar sau tatăl fiul. Fiul marelui scriitor nu era fiul său natural, era fiul vitreg. Ataşamentul marelui scriitor ne poate indica o vinovăţie. L-a împins marele scriitor pe fiul său la moarte? Trădarea este prezentă pretutindeni, în mintea marelui scriitor el însuşi este o trădare. O trădare fără limite o spovedanie fără sfârşit.
Mi-am pierdut locul în sufletul meu, spune maestrul al vieţii. Dar cine este acest maestru? Este un scriitor plin de voinţa de a înţelege conflictul dintre tată şi fiu, Dumnezeu şi om, de a scruta în abisul sufletului omului. Din roman se desprinde imaginea lui Fiodor Mihailovici Dostoievski omul. Scriitorul a lăsat loc frământărilor lăuntrice ale omului. Coetzee dă dovadă de o profundă cunoaşterea a operei şi vieţii marelui rus. Frământările sale lăuntrice, starea sa de ataxie este prezentă mereu. Izbucnirile epileptice îi conduc viaţa către un gol imens. Impotenţa sufletească de se dezlega de figura fiului său este firul conducător al ideilor marelui scriitor. Pentru a atinge ceea ce vechi greci numeau ataraxie, pacea sufletească, trebuie să se lupte cu imaginea fiului său mort.
Roman de o mare fineţe psihologică, cu o claritate a ideilor rar întâlnită. Forţa acestui roman este reprezentată de psihologia abisală. Coetzee este un fin psiholog şi un mare scriitor. Dostoievski este un om din care poţi forma literaturi. Maestrul din Petersburg vine pentru a se întâlni cu moartea pe care a descris-o în atâtea romane. Realitatea diferă de cărţi, omul este mult mai slab în realitate. Duelul tată-fiu este prezent mereu în istorie, fără acest duel nu cred că am putea evolua. Un duel corect, cinstit între idei nu între oameni. Duelurile între oameni produc rău cele între idei aduc progres.
De acelaşi autor
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply