Claudiu Lucaci – Programarea binelui

Concurenţa dintre lumea virtuală şi cea a tipăriturilor are doua efecte previzibile: fie diminuarea importanţei unuia dintre competitori, fie un parteneriat între aceştia. Dovada că este mai probabilă cea de-a doua variantă o avem atunci atunci când un blog se transformă într-o carte. Acest melanj devine un nou produs cultural, din păcate prea nou pentru a primi şi un nume. La un astfel de experiment apelează jurnalistul de televiziune, Claudiu Lucaci, care şi-a propus să găsească răspunsul la întrebarea: vor citi oamenii jurnalele virtuale prin intermediul tipăriturilor? După trei ani de analize, povestiri, relatări sau dezvăluiri apărute pe blogul personal, textele publicate în această perioadă au fost reorganizate şi incluse într-un volum de publicistică “Programarea Binelui”.

Titlul sugerează tema centrală a volumului; dilema nerezolvată de mii de ani de către cercetătorii ştiinţelor sociale. Fiinţa umană, în esenţă, este predispusă să facă rău, însă gradul în care acţiunile sale nefaste au efect asupra celorlalţi depinde de un set de factori controlabili. La aceştia face apel Claudiu Lucaci în analizele şi predicţiile sale. O privire retrospectivă asupra acestor analize ne dovedeşte că oamenii politici, intelectualii sau indivizii obişnuiţi îşi fundamentează acţiunile pe baza unor construcţii mentale previzibile. Folosind instrumente ale cunoaşterii, la limita dintre jurnalism şi ştiinţă, autorul evită să cadă în capcana emoţională în care se plasează comentatorii fenomenelor actuale din societatea românească. Deţinător al unor informaţii şi experienţe multiple din domenii diverse: media, politică, administraţie şi diplomaţie, Claudiu Lucaci caută să identifice tabu-urile nespuse ale românilor şi să le expună curajos în articolele sale.

 

 

“Realist vorbind, oamenii nu se pot controla să rămână buni până la capăt; dar dacă vei căuta sursa răului în fiecare dintre ei şi le vei arăta vulnerabilităţile îi poţi învăţa să gândească pozitiv. Să programezi binele are un sens mai larg: să faci fapte bune faţă de ceilalţi, să-i ajuţi să inţeleagă, să le spui unde greşesc, să-i încurajezi să aprecieze performanţa cinstită.”

Claudiu Lucaci

 

“Ziaristul de certă ţinută profesională îşi păstrează calităţile şi după ce a înlocuit sticla televizorului cu pagina albă virtuală. Blogul său are un limbaj elevat, civilizat şi profesionist, dar şi o atractivitate care rezultă din ştiinţa cu care bloggerul îşi organizează postările şi conduce dezbaterea.”

Ion Iliescu, fost preşedinte al României

“E lucru destul de rar să întâlneşti în societatea românească de azi, prăbuşită în mizerie şi imoralitate publică, un gazetar capabil să modereze o dezbatere atât de largă şi deschisă, dar care să rămână civilizată şi responsabilă, despre viaţa noastră cea de toate zilele.”

Augustin Buzura, prozator

“România virtuală a lui Claudiu Lucaci este nu numai mai frumoasă, ci şi mai autentică decât România micului ecran.”

Răzvan Voncu, critic literar

“Sunt momente când dorim să închidem computerul şi să găsim o carte captivantă pe noptieră. Să uităm că toate se întâmplă la televizor şi în online… Să mirosim hârtia şi să urmărim desenul cuvintelor fără să ne gândim la calitatea monitorului.Claudiu Lucaci ne oferă o asemenea carte.”

Bogdan Hrib, Editura Tritonic

“Un volum consistent şi interesant în care editoriale, comentarii politice, analize financiare, reportaje, note de călătorie şi ştiri coexistă cu texte privind viaţa personală şi profesională a autorului, specifice postărilor de blog, cu impresii despre filmele văzute şi chiar cu anecdote.”

Lucia Verona, Uniunea Scriitorilor din România

Despre autor:

 

Jurnalist la Agerpres (1990 – 1994) şi la Televiziunea Română începand cu 1994. Inginer de profesie s-a orientat încă din băncile facultăţii spre jurnalism. Face parte din prima generaţie de ziarişti formaţi în presa post – revoluţionară. Din 2001 până în 2005 a ocupat funcţii în administraţia centrală sau diplomaţie. A revenit la Televiziunea Romană ca realizator şi moderator. Începând cu anul 2002, Claudiu Lucaci se dedică profesionalizării în spaţiul comunicării şi relaţiilor publice. Obţine titlul de doctor în sociologia comunicării al Universităţii Bucureşti şi este cadru didactic asociat la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, SNSPA.

“Programarea Binelui” reprezintă debutul său literar după aproape două decenii în care a publicat mii de articole, eseuri, reportaje sau note de călătorie, ca jurnalist şi diplomat.

Order Programarea binelui Preţ @ RON36,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

One Responseto “Claudiu Lucaci – Programarea binelui”

  1. Danut spune:

    Abia astept, am asteptari mari.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Claudiu Lucaci » Blog Archive » Despre o carte book-isita - [...] dificil. Pana atunci, urmaresc articolele si recenziile care apar. Un exemplu este site-ul de carti Bookiseala.ro pe care va…
  2. Claudiu Lucaci: “Programarea binelui” este credința mea în schimbare | [D][S][N] - [...] lucaci: Realist vorbind, oamenii nu se pot autocontrola sa ramana buni pana la capat; dar, daca vei cauta su....…
  3. Jurnalistul Claudiu Lucaci debutează cu volumul “Programarea binelui” - Agentia de carte - [...] Titlul sugerează tema centrală a volumului; dilema nerezolvată de mii de ani de către cercetătorii ştiinţelor sociale. Fiinţa umană,…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *